FOTO: Oficialii județeni au înălțat astăzi tricolorul românesc pe cerul Reșiței!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Cele trei culori ale steagului românesc au fluturat astăzi în Parcul Tricolorului din Reșița la ceremonia organizată cu ocazia Zilei Drapelului Național.

Ceremonia publică de înălțare a drapelului național a fost deschisă în această dimineață de prefectul județului, Silviu Hurduzeu, alături de reprezentanți ai Inspectoratului Județean de Jandarmi, ai Poliției Române, dar și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Steagul românesc a fost sfințit, iar mai apoi ridicat la cer. Și Imnul național a răsunat astăzi în Parcul Tricolorului din Reșița, acolo unde, chiar dacă nu s-a bucurat de un public foarte numeros, ceremonia de înălțare a drapelului național a fost una plină de emoție.

Fiind unul dintre simbolurile de căpătâi ale României, tricolorul poartă cu sine esența acestei țări. Așa cum a amintit și prefectul Silviu Hurduzeu, ziua de astăzi este una dintre sărbătorile de referință ale poporului român.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157644961968438″]

promovare banner maxagro Muzeul TM

„Astăzi am sărbătorit Ziua Drapelului Național alături de Imnul național și stema României, unele dintre simbolurile importante ale poporului român și ale țării noastre. Toate marile evenimente istorice ale României moderne, fie că vorbim despre Unire, fie că vorbim despre Războiul de Independență sau cele două războaie mondiale, toate s-au desfășurat sub tricolorul românesc, sub drapelul național”, a explicat Silviu Hurduzeu, prefectul județului Caraș-Severin.

Mai mult decât atât, odată cu Ziua Drapelului Național se cuvine ca în această zi de sărbătoare să fie amintiți și eroii naționali care s-au jertfit cu cinste pentru ca România să rămână în picioare și să ajungă statul care este astăzi. Prefectul Silviu Hurduzeu i-a îndemnat pe reșițeni să plece măcar pentru o zi capul în fața steagului național, pentru că doar prin cinstirea tradițiilor și a simbolurilor naționale își pot cinsti istoria și țara.

„În această zi de sărbătoare se cuvine să cinstim memoria eroilor care s-au jertfit de-a lungul timpului pentru ca  România să fie astăzi un stat modern, un stat integrat în Uniunea Europeană și, de asemenea, să cinstim tricolorul românesc, simbolurile naționale pentru că doar păstrându-ne tradiția putem spune că suntem un popor care își cinstește istoria și eroii. La mulți ani cu ocazia Zilei Drapelului Național!”, a mai menționat prefectul.

Ceremonia publică de înălțare a drapelului național a fost încheiată cu defilarea celor trei plutoane din cadrul instituțiilor care veghează asupra siguranței județului. Reprezentanți ai IJJ Caraș-Severin, ai Poliției Române și ai ISU Semenic au defilat în cinstea celor trei culori naționale.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/