Rezultatele analizelor de laborator arată că alte 4 persoane din Moldova Nouă sunt intoxicate cu mercur. Acestea locuiesc în blocul unde, la finalul lunii trecute,...
Elevii Liceului Tehnologic „Clisura Dunării”, cei din ciclul gimnazial, respectiv ciclul liceal, și-au început cursurile cu jumătate de oră mai târziu, ora 08.30, față de...
Fără să comenteze pe tema demisiei deputatului Luminița Jivan din funcția de președinte al Organizației PSD Caraș-Severin și nici în privința crizei politice care s-a...
Un primar PSD din Clisura Dunării consideră că cel mai potrivit om pentru a spăla imaginea pătată a social-democraților cărășeni, după taifunul produs în PSD...
Deși mai sunt câteva luni până la alegerile locale, fostul primar al orașului Moldova Nouă, Ion Chisăliță, nu garantează că va fi contracandidatul lui Adrian...
România a intrat pe harta coronavirusului din 26 februarie. În mai puțin de două săptămâni, numărul pacienților diagnosticați cu COVID-19 a ajuns la 13, iar...
Fie că e vorba de cea care ne-a dăruit viața, de soție, iubită, prietenă sau colega de serviciu. Toate merită iubirea noastră, mărturisită sau tăcută...
Rolul școlii este foarte important în viața fiecărui copil. E locul unde micuții fac, în etape succesive, pași mărunți, dar importanți pe drumul dezvoltării personale,...
Frații Gheorghe și Gruia Călin au fost trimiși în judecată de DNA Timișoara după ce un om de afaceri care a plătit cu titlu de...
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus trimiterea în judecată a lui Victor Naidan, arhitectul-șef al județului Caraș-Severin! Naidan este...
12 locatari ai scării unui bloc de la malul Dunării s-au prezentat astăzi la Spitalul Orășenesc Moldova Nouă în vederea efectuării unui set de analize...
După 17 ani, tinerii din Moldova Nouă pot beneficia de teren gratuit pentru construirea unei locuințe proprietate personală. Administrația publică locală de la malul Dunării...
Vești bune pentru viitorul adăpostului de câini de la Moldova Nouă. Un ONG din Marea Britanie vrea să sprijine atât extinderea construcției care adăpostește patrupedele,...
Toți locatarii scării unui bloc din orașul de la malul Dunării se vor prezenta la Spitalul Orășenesc Moldova Nouă în vederea efectuării unui set de...
300 de doamne din cadrul celor două asociații de pensionari din orașul de la malul Dunării se vor putea bucura și în acest an de...
Senzațiile date de un film urmărit într-un cinematograf nu se compară cu cele trăite acasă, cu atât mai mult cu cât este vorba despre cele...
Chiar dacă tarifele pentru colectarea deșeurilor menajere rămân neschimbate pe raza comunei Gârnic, edilul Nicolae Tismănariu așteaptă cu sufletul la gură deschiderea deponeului de la...
Prin dans, muzică și voie bună – așa a fost marcată tradiția Fășancului din acest an în comunitatea sârbă din Moldova Veche. 40 de copii,...
Demisia Luminiței Jivan din funcția de președinte îi obligă pe social-democrați să aleagă între Silviu Hurduzeu și Luca Mălăiescu. Ba chiar ar putea și pe...
În contextul dosarului deschis, săptămâna trecută, de DIICOT, împreună cu DGA, care scoate la iveală practici revoltătoare în care sunt implicați politicieni de la cel...
După ce a anunţat că, în prima parte a acestui an, mai multe parcări de pe raza oraşului Moldova Nouă urmează să intre într-un proces...
Deși nemulțumit cu sumele venite de la nivel central pentru anul în curs, ideea solidarității fiind promovată pentru leneși, edilul comunei Berzasca aduce în discuție...
Secretarul general interimar al PSD Caraș-Severin a demisionat în această seară din funcție, imediat după ce a discutat cu Marcel Ciolacu! Liderii social-democrați din Caraș-Severin...
La mai bine de câteva luni de la inaugurarea oficială a bacului pe Dunăre, vestea despre noua cale de acces între România și Serbia a...
Clisura Dunării a scos artileria grea la înaintare. Cererea a capitulat în fața ofertei de nerefuzat, zarurile au fost aruncate, iar jocul a început. Paradisul...
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă din Caraș-Severin anunță că, la finalul primei luni din an, peste 3.300 de persoane se aflau în evidențele...
Temutul virus, izbucnit, la finele anului trecut, în China, a intensificat controalele la graniţele ţărilor pe întreg globul, asta pentru a ţine boala departe de...
Tradiția Fășancului a fost marcată așa cum se cuvine și în acest an la Moldova Nouă. În ținute alese, având la purtător măști înfiorătoare sau...
Liderul PNL Caraș-Severin, actualul ministru al Afacerilor Interne, și-a motivat decizia de a nu candida la alegerile locale spunând că nu a vrut să pară...
Primarul comunei Berzasca se arată nemulțumit față de sumele venite de la nivel central pentru anul în curs, acesta subliniind încă o dată că UAT-urile...
Reprezentanții Ministerului Mediului fie au alte preocupări, fie poluarea cu steril de la Moldova Nouă nu este un subiect foarte interesant pentru a capta atenția....
Cinci cetățeni din Egipt au plătit degeaba câte 200 de euro/persoană pentru a ajunge ilegal în România traversând Dunărea cu o ambarcațiune. Călătoria spre vestul...
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate, vineri, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului Luca Niculescu, formațiunea susținând că România are nevoie de reforme reale și...
Celula 3 de la Ghizela este gata. De aproape un an, gunoiul din Timiș ajunge în alte județe
Lucrările la Institutul Oncologic din Timișoara ar putea începe săptămâna viitoare
Cocaină de 60.000 de euro, tranzacționată la Caransebeș. Suspecții au ajuns în fața procurorilor
ANAF avertizează: Atenție la site-urile false care încearcă să fure date personale și bancare!
Siegfried Mureșan: România merită un guvern mult mai bun decât ceea ce ni se propune acum
Strada Bârzavei din Reșița rămâne fără apă. Aquacaraș intervine!
Târg de toamnă în Fabric. Ateliere creative și un cartier care își caută identitatea
Nelu Popa, acuzat de șantaj și imixtiune politică în concursul pentru șefia CJAS Caraș-Severin!
La Teatrul de Vest din Reșița, octombrie se trăiește în lumea poveștilor
Guvernul Niculescu promite să finalizeze spitalul pentru mari arși de la Timișoara!
Spitalul din Reșița are manager de nota 9,28! Amputează datoriile și schimbă radical „tratamentul”!
Minor scos dintr-o fântână fără apă, în ultimul moment, de pompierii din Reșița
Guvernul Niculescu. Lista miniștrilor și calendarul învestirii
Tatăl și fratele elevului implicați în bătaia de la Gimnazială 15 din Timișoara, arestați preventiv
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate, vineri, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului Luca Niculescu, formațiunea susținând că România are nevoie de reforme reale și...