ALERTĂ. Spitalele din Caraș-Severin nu au medicamente pentru tratarea coronavirusului!

untitled design set 970x90 px

Unitățile spitalicești au făcut rost de echipamente de protecție pentru medici, suficiente pentru câteva săptămâni de pandemie, au achiziționat aparatură și au extins secțiile ATI, dar medicamentele pentru cazurile grave de îmbolnăvire cu COVID-19 lipsesc cu desăvârșire!

Primul care a rupt tăcerea este managerul Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș, Adrian Cican. Acesta a făcut eforturi fantastice și s-a mișcat excelent până acum pentru ca vârful de pandemie să nu arate ca în statisticile triste ale spitalelor din Italia și Spania. Echipamentele de protecție pentru medici nu sunt însă singura problemă cu care se confruntă spitalele din România, atrage atenția Cican. „Avem o mare problemă cu toții, fie că vorbim de spital suport covid, fie că e spital județean. Nu există medicamentele specifice combaterii SARS-COV2! Există două medicamente folosite, unul e specific tratamentului HIV. Aceste medicamente sunt blocate. Au fost făcute donații către Ministerul Sănătății, care le va distribui spitalelor. Nu știu creteriile, dar până atunci noi avem deja pacienți. Noi mai avem 240 de tablete în stoc, acestea fiind luate înainte de a se da dispoziția Ministerului Sănătății. Cele specifice, nici noi, nici Spitalul Județean din Reșița și nici alte spitale nu le avem”, a atenționat managerul spitalului din Caransebeș. 

Și asta e o chestiune care în niciun caz nu le poate fi imputată managerilor. E adevărat că unele spitale mai au în stoc  astfel de tablete, acest tratament specific HIV, dar asta se datorează faptului că ele au secții dedicate bolnavilor infectați cu HIV. „Noi nu avem în incinta spitalului o secție sau un compartiment care să fie dedicat HIV. Reșița, Timișoara au astfel de secții și atunci ele aveau pe stoc aceste medicamente. De asta Timișoara mai are. Reșița nu mai are. Așteptăm să se deblocheze situația la minister”, a explicat Adrian Cican. 

publicitate ziar expresb 1000x100

Și mai e o problemă. Una mare de tot. Ministerul Finanțelor e total indiferent față de o situație des întâlnită în spitalele din România. Cea a datoriilor. Multe dintre spitale au conturile blocate. Nu se pot folosi astfel de banii care le intră în conturi. Nici măcar de banii proveniți din donații „Degeaba avem echipamente de protecție, de la combinezoane, la măști și mănuși dacă nu putem să ne folosim de banii pe care îi avem. Nu putem pune în cârca Primăriei Caransebeș și Consiliului Județean Caraș-Severin să facă achizții de tot felul pentru spital. Pentru medicamente, producătorii sau distribuitorii nu au voie să dea Primăriei sau Consiliului Județean. Avem 2 milioane de lei în cont pe care nu putem să-i folosim! În fiecare zi, facem adrese către Ministerul Finanțelor, MAI, DSU, Prefectură și nu ni se deblochează conturile!”, strigă disperat managerul Cican. Îl aude oare cine trebuie?! Să nu cumva să moară oameni, iar spitalul să rămână cu banii în cont!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/