Hurduzeu a găsit bani pentru toate spitalele din Caraș-Severin!

Spitalul Județean de Urgență din Reșița este singurul aflat în subordinea Consiliului Județean Caraș-Severin, dar în plină pandemie de coronavirus s-au găsit bani pentru toate!

Șeful administrației județene a identificat surse de bani, a amânat unele investiții și le-a propus astăzi, în ședință extraordinară, consilierilor județeni, acordarea unui sprijin financiar tuturor unităților spitalicești din Caraș-Severin, nu numai spitalului din subordine.

„Am luat în considerare solicitările spitalelor. Am stopat depunerea de proiecte pe sport și cultură, oricum în această perioadă competițiile sportive și manifestările culturale sunt suspendate. Spitalului Județean de Urgență Reșița i-au fost alocaţi astfel circa 750.000 lei. Cele trei spitale orășenești, Moldova Nouă, Oravița și Otelu Rosu, au primit câte 150.000 lei fiecare. Pentru achiziţia de echipamente de protecţie destinate personalului medical al Spitalului Județean de Urgență Reșița, suma aprobată a fost de 620.000 lei, iar 130.000 lei sunt prevăzuţi pentru dotarea cu aparatură medicală, incluzând aici şi cele 10 concentratoare de oxigen. Dacă luam în considerare fondurile alocate Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa, Spitalului Municipal Caransebeş si celor trei spitale din Moldova Nouă, Oravița și Oțelu Rosu, aprobate de Consiliul Judeţean Caraş-Severin în ultimele şedinţe, ajungem la suma totală de 3,1 milioane lei”, a explicat președintele Silviu Hurduzeu.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Solicitarea spitalului din Moldova Nouă a fost pentru continuarea lucrărilor la stația de oxigen. Hurduzeu a precizat că se impune ca și cele trei spitale orășenești să fie pregătite cât mai bine deoarece oricând poate fi nevoie de suport pentru spitalele din Reșița și Caransebeș, cele care vor duce greul în lupta împotriva COVID-19.

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/