Un primar din Timiș vrea să închidă orașul pe care îl conduce, chiar dacă în localitate nu există niciun caz confirmat de coronavirus

Sânnicolau Mare nu are deocamdată niciun locuitor infectat cu coronavirus, dar primarul din localitate vrea să închidă oraşul, ca măsură preventivă. Decizia va fi luată însă la nivel central de către Ministerul Afacerilor Interne şi e greu de crezut că acest lucru se va întâmpla, având în vedere că nu a fost aprobată încă nici propunerea de intrare în carantină a comunei Sacoşu Turcesc, unde au fost confirmaţi şapte bolnavi, iar un om a murit. 

Dănuţ Groza, primarul oraşului Sânnicolau Mare, a decis să facă un sondaj pe Facebook, să consulte populaţia referitor la inițiativa lui de a închide oraşul timp de două săptămâni ca măsură preventivă în lupta împotriva coronavirusului. Edilul spune că foarte mulţi oameni din alte localităţi vin la cumpărături la Sânnicolau Mare şi că locuitorii oraşului pe care îl administrează ar putea contacta uşor virusul.

„Am făcut consultare pe Facebook pentru a vedea punctul de vedere al populaţiei. Dar în mod categoric, în afară de măsurile de protecţie  pe care le-am luat până acum, ne gândim şi la altele mai drastice. Am constatat în ultima săptămână că sunt foarte mulţi cetăţeni prin oraş care nu sunt din Sânnicolau, în special cei care vin la cumpărături. Luni-dimineaţa vom avea un Comitet al Situaţiilor de Urgenţă şi vom lua decizii în acest sens, să vedem cum putem înăspri măsurile sau cum putem identifica mai multe măsuri de protecţie a cetăţenilor. Printre aceste măsuri ar putea fi şi închiderea oraşului. Vom discuta în Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă şi o să vedem ce se întâmplă. Am înţeles că este destul de dificil, pentru că au fost făcute mai multe solicitări la nivel naţional de închidere a unor localităţi”, a declarat Dănuţ Groza, primarul oraşului Sânnicolau Mare.

Edilul se teme ca oraşul pe care îl administrează să nu aibă soarta oraşului Suceava sau a altor localităţi din România afectate serios de acest virus şi îşi doreşte să fie prevăzător.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

,,Eu mi-aş dori, dacă majoritatea celor din Sânnicolau sunt de acord cu astfel de măsură, să închidem, în ideea în care este mult mai eficient să închizi acum oraşul, decât să ajungi precum cei de la Suceava sau din altă parte, să fie prea târziu să închizi, după ce există acele focare majore de infectare cu coronavirus”, a mai spus Dănuţ Groza.

Greu de crezut că iniţiativa primarului va avea sorţi de izbândă, având în vedere că, în afară de zona Suceava, nici măcar o localitate în care oamenii au fost afectaţi serios de acest virus nu a fost declarată oficial în carantină de către MAI.

„Eu zic să nu intrăm în alte extreme. Sunt anumite proceduri, nu se poate închide o localitate chiar aşa. Nu ne putem juca cu astfel de declaraţii şi afirmaţii. În cazul comunei Sacoşu Turcesc trebuie precizat că pentru a intra o localitate în carantină, se dă o ordonanţă militară. Nu a fost emisă, deci nu s-a intrat. Doar la nivelul judeţului am emis nişte măsuri suplimentare de control şi de verificări a persoanelor care intră în localitate“, a declarat Călin Dobra, preşedintele CJT.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/