Social-democrații cărășeni i-au dat astăzi putere deplină Luminiței Jivan, arătându-se totodată de acord cu excluderile din partid ale celor care încă mai joacă la două...
Primăria Municipiului Caransebeș, prin Serviciul Public de Reparații și Întreținere (SPIR) a demarat lucrările de reabilitare la fostă Policlinică a Spitalului, aici unde, după primirea...
Laurențiu Nistor, președintele PSD Hunedoara, i-a atras atenția voalat lui Silviu Hurduzeu că nominalizarea sa pentru a candida din partea PSD pentru un nou mandat...
Fosta judecătoare Gabriela Stuparu, care a ocupat funcțiile de vicepreședinte și președinte al Tribunalului Caraș-Severin, s-a înscris în PSD, urmând să ocupe o funcție de...
Peste 30 de elevi din clasele primare de la Colegiul Național „Traian Doda”, Corp B, Caransebeș alături de învățătoarele Corina Dodoiu și Ileana Petrescu au...
Odată cu inaugurarea punctului vamal de trecere a frontierei cu Serbia, orașului Moldova Nouă e „obligat” să-și schimbe complet înfățișarea, facilitățile oferite atât investitorilor, cât...
Evenimentul „Repetabila Iubire”, deja intrat în tradiția Colegiului Național CD Loga , a avut anul acesta un caracter mai amplu prin implicarea mai multor unități...
Dacă-i sărbătoare, să fie și în cinematografele din Caraș-Severin! Spectatorii care vor merge zilele acestea la film vor avea parte de surprize. Și nu e...
Căminul Cultural „General Nicolae Cerna” din Mehadia va găzdui o manifestare deja intrată în tradiția locului, dedicată atât istoriei locului, cât și marelui poet național...
Disponibilizările făcute în 2018 pentru reducerea cheltuielilor administrației publice locale de la malul Dunării nu au fost trecute cu vederea de către cei trimiși acasă,...
Secția de Primiri Ungențe a Spitalului Municipal de Urgențe din Caransebeș va fi mai aglomerată de miercuri, 22 ianuarie, după ce unele dintre serviciile medicale...
Atleții din Municipiul Caransebeș s-au întors cu rezultate bune de la Campionatul Național de Seniori și U 23. Coordonați de antrenorul emerit Cristian Dragomir sportivii...
Unirea Principatelor, unul dintre evenimentele de referință în istoria României, va fi adusă în atenția elevilor din ciclul primar de la Colegiul Național Traian Doda....
Un burlan de fum deteriorat este cauza incendiului de la Bucova, care a lăsat o familie fără acoperiș deasupra capului. Pompierii de la Detașamentul din...
Căminul cultural din satul Plugova va primi undă verde pentru reabilitare. Construcția veche de peste 40 de ani va fi reabilitată din fonduri guvernamentale, în...
Una dintre comunele județului Caraș-Severin folosește toate pârghiile necesare atât pentru a se dezvolta din punct de vedere economic, cât mai ales pentru a pune...
Un bărbat din Caransebeș și-a pus capăt zilelor, cel mai probabil pentru că nu a mai suportat durerile. Bărbatul se afla internat în Spitalul Municipal...
Consilierii locali din Caransebeș au refuzat să investească într-un teren din zona Gării pe motiv că nu există proiect pentru dezvoltare și nici bani. În...
O alianță politică între PSD și Pro România, răspândită de ceva timp în spațiul public, nu reprezintă garantul unui scor zdrobitor în fața liberalilor, ci,...
Deputatul de Caraș-Severin Valeria Schelean-Șomfelean, unul dintre principalii comunicatori ai PNL, consideră că nici măcar Sorin Grindeanu nu poate opri prăbușirea social-democraților. Mai mult decât...
Caransebeșenii reclamă proasta conexiune la rețeaua publică de internet, deși administrația publică locală s-a lăudat încă de la începutul lunii decembrie a anului trecut că...
Marcel Vela, actualul ministru al Afacerilor Interne, ar fi câștigat la pas șefia Consiliului Județean Caraș-Severin în cazul alegerilor prin vot uninominal, numai că Ludovic...
Liderul PSD Caraș-Severin redeschide jocul pentru desemnarea candidatului partidului la alegerile locale pentru Primăria Caransebeș! Sondajul de opinie pe care organizația PSD Caransebeș a anunțat...
Cei aproximativ 1.500 de locuitori ai comunei Răcășdia beneficiază de consultații medicale chiar la ei acasă, iar odată cu dotarea unității medicale din mediul rural...
Numele lui Sorin Grindeanu e pe buzele tuturor liderilor politici în această iarnă, după ce șeful de la ANCOM este așteptat ca salvatorul PSD-ului, după...
Un TIR plin cu baxuri de bere a luat foc pe centura de ocolire a municipiului Caransebeș. Incidentul nu s-a soldat cu victime, însă întreaga...
În ciuda ninsorilor slabe, care au făcut ca stratul de zăpadă să fie nesemnificativ și înghețat pe pârtii, sezonul de schi nu e declarat închis...
Revelionul Pensionarilor a fost sărbătorit acum la Caransebeș, după ce în noaptea de Anul Nou bunicii au stat acasă cu nepoții pentru ca cei tineri...
Pensionarii din Caransebeș încă au probleme cu Casa de Pensii Caraș-Severin. Deși s-a anunțat redeschiderea punctului de lucru la Caransebeș în zona centrală, situația nu...
Deși recent instalați la Palatul Victoria, liberalii nu au cum să piardă teren în fața unei Stângi politice unite. Mai mult decât atât, electoratul va...
Prezența mai multor social-democrați cu greutate din Caraș-Severin la sediul DNA Timișoara pentru declarații în dosarul mitei din Vama Nădlac nu s-a lăsat, cel puțin...
Prezent la Reșița, liderul Pro România a întărit afirmațiile lui Ion Mocioalcă potrivit căruia dialogul cu PSD Caraș-Severin pentru o Stângă unită ar trebui purtat...
Mediul de afaceri se clatină puternic în vestul țării. Tot mai multe firme dispar, atât în Caraș-Severin, cât și în Timiș, unde afacerile sun îngropate de taxe și scumpiri....
Ai dat-o în bară? Perfect! Eșecul iese din umbră la „Fuckup Nights Timișoara”
Primul zbor direct de la Timișoara la Istanbul, operat de Turkish Airlines
Noile direcții din SEO și digital marketing, prezentate la SEO Vibes Meet-up Timișoara
Maxagro Lact răspunde crizei energetice, cu o investiție în fotovoltaice
Nelu Popa interzice în Reșița businessul bazat pe o slăbiciune umană!
Casa Galbenă aduce la Reșița o expoziție dedicată inovației în domeniul electric
Fermieri, vin bani de la Uniunea Europeană! Victor Negrescu solicită sprijin Comisiei Europene!
Expoziția Casa Galbenă vine la Reșița cu tehnologii electrice moderne
Arta de a alege vinul potrivit pentru fiecare moment al vieții