Luminița Jivan, „realeasă” președinte PSD Caraș-Severin! Pleacă toți „dualii”!

untitled design set 970x90 px

Social-democrații cărășeni i-au dat astăzi putere deplină Luminiței Jivan, arătându-se totodată de acord cu excluderile din partid ale celor care încă mai joacă la două sau chiar la mai multe capete!

Imediat după ce Luminița Jivan a fost instalată președinte al filialei PSD Caraș-Severin, în primăvara anului trecut, au existat voci, ce-i drept destul de palide, care au susținut că nimeni n-a avut curaj să se împotrivească voiței lui Liviu Dragnea și că toți pesediștii cărășeni au ridicat mâna „pentru” la un singur semn. Intrarea șefului PSD în pușcărie, debarcarea Vioricăi Dăncilă și trecerea în anonimat a lui Codrin Ștefănescu, precum și venirea la cârma partidului a lui Marcel Ciolacu, fie și provizorie, au readus în discuție poziția Luminiței Jivan în PSD Caraș-Severin. Au apărut ceva mai mulți contestatari și, în plus, mai vocali ca altădată. La propunerea acesteia, au fost însă cu toții excluși. Deraiaseră de la linia partidului! Poziția Luminiței Jivan a fost reconfirmată mai întâi de Marcel Ciolacu, iar astăzi de către toți membrii PSD Caraș-Severin care au fost prezenți la Conferința Extraordinară de la Reșița.

„De fiecare dată când se schimbă conducerea partidului la nivel central e firesc să punem în discuție și situația din organizații. Am luat în vara anului trecut câteva decizii. A fost retras sprijinul politic al vicepreședintelui Consiliului Județean Flavius Nedelcea, după ce acesta nu s-a supus deciziilor Comitetului Executiv și Biroului Județean. Au urmat o serie de excluderi. S-a dovedit că excluderile au fost motivate, se vede ce făceau pe la spate el și alții. Acum pot face în mod direct. Aceste persoane merg cu pâra pe la București și acum, dar construiesc organizații Pro România în paralel. Sunt duali, le știm interesele, interesele lor personale și jocurile politice. Am cerut acest vot de încredere pentru că a fost o decizie luată împreună cu organizația județeană de a-i exclude pe respectivii. Am vrut să reconfirmăm că am tranșat această problemă, că e un subiect închis. Am fost de acord cu propunerea președintelui executiv și a secretarului general să cerem un vot de încredere legat de aceste aspecte. L-am primit!”, a comentat Luminița Jivan.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/