Vremea, cel mai mare dușman al turismului montan în această iarnă. Pe Muntele Mic se schiază… cu eforturi

casinoherculane by sungarden

În ciuda ninsorilor slabe, care au făcut ca stratul de zăpadă să fie nesemnificativ și înghețat pe pârtii, sezonul de schi nu e declarat închis pe Muntele Mic. Monitorii, hotelierii și administratorii de pârtii au muncit în aceste zile pentru a putea anunța că se schiază pe munte, dar cu grijă.

Echipa Muntele Mic a depus eforturi susținute să se poată schia în acest weekend. Sâmbătă dimineață s-a nivelat zăpada pentru a schia parțial pe Borlova 1 și Borlova 2, pe o lungime cam cât pârtia de la Râușor, aproape de lungimea pârtiilor de la Văliug sau Gărâna, iar cine dorește, poate urca până în capătul instalației și se poate coborî pe drumul care vine de la Crucea Eroilor. Pe această variantă, lungimea traseului este de aproximativ 1.200 m.

„Vremea va fi însorită și în curs de răcire, 0-2 grade, iar duminică vor fi temperaturi negative toată ziua. Apreskiul este deschis cu băuturi calde și o panoramă de vis. Programul de funcționare este până la ora 17.00. Drumul este perfect, asfalt până la baza pârtiei, nu aveți nevoie de lanțuri. Pentru cei doritori de săniuș, pârtia de sănii este practicabilă”, anunță echipa Muntele Mic.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/