România a terminat la scorul de 1-1 meciul cu Norvegia, jucat la București cu 30.000 de copii în tribune. Tricolorii au fost aproape de o...
Ion Mocioalcă bagă bățul prin gardul sediului PSD Caraș-Severin și totodată regretă că negocierile cu PNL pentru formarea Guvernului Orban nu s-au putut purta cu...
Festivalul de muzică ușoară de la Berzasca și-a împărțit premiile. Singurul concurs din țară care se desfășoară în mediul rural s-a bucurat de participarea a...
Timp de şapte zile, în opt zone diferite ale cartierelor din Timișoara peste 20 de artiști vor interveni în spațiul public pentru a realiza picturi...
Cu un buget revigorat, în urma rectificării stabilite de Guvern, Primăria Oravița e gata să-și ducă la-ndeplinire promisiunile față de fiecare angajat al instituției. Dacă,...
Primăria Timișoara poate începe proiectul ce va modifica total circulația în partea de vest a orașului. Pasajul Solventul, dar și noul pod peste Bega și...
Mai devreme decât s-ar fi așteptat, liderul PNL a fost instalat la Palatul Victoria, fiind desemnat de către președintele Klaus Iohannis noul prim-ministru al României!...
Radu Țoancă își termină marți mandatul de director la SCM Timișoara, club de drept public pe care l-a condus de la înființare. Destinația e tot...
Administrația publică locală condusă de edilul Mirco Lechici nu-și mai face probleme în privința acoperirii cheltuielilor până la sfârșitul anului, suma care va fi repartizată...
La Gărâna s-a încheiat Festivalul Comunităților Etnice din Banat, o manifestare organizată în scopul promovării tradițiilor etnicilor din Banatul de Munte. Ediția din acest an...
Zicala „Cine n-are bătrâni să-și cumpere” le-a adus gazdelor evenimentului gastronomic „Fasuliada” câștigarea locului întâi, semn că bătrânii din Radimna dețin secretul reușitei – un...
Deputatul Luminița Jivan, președintele PSD Caraș-Severin, caracterizează în termeni duri mandatul de președinte al lui Klaus Iohannis și anticipează o victorie categorică a Vioricăi Dăncilă...
Guvernul Dăncilă, demis prin moțiune, a trimis primarilor un cadou mult așteptat. A fost adoptată o hotărâre de guvern prin care se împart banii alocați...
Toni Novăcescu ar putea intra din nou în competiție pentru fotoliul de primar al orașului Moldova Nouă, de data aceasta, sub sigla Pro România! Coordonatorul...
Lavinia Almăjan și Ștefan Mândru n-au suportat să-l vadă alături de ei la aceeași masă în Consiliul Local Moldova Nouă pe primarul Adrian Torma și...
Ești fascinat de lumea teatrelor și vrei să te și dezvolți personal? Programul Ora de teatru este soluția pentru tine. Teatrul Național Timișoara anunță că...
Amatorii de stand-up comedy au ocazia să participe toamna aceasta la două spectacole de excepție ale genului care câștigă tot mai mult teren. Săptămâna aceasta,...
Liderul deputaților PSD, Alfred Simonis, a declarat că organizația de Tineret a PSD are nevoie de reconstrucție, de aceea a preluat interimar șefia filialei, după...
Prima zi de lucru, prima măsură luată ca manager al Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș de către Adrian Cican! Șefii de secții au fost...
Membrii Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) se întorc la Caransebeș pentru noi investigații în zona fostei Miliții și Pușcării...
Am așteptat astăzi să iasă fum alb de la Cotroceni. N-a ieșit. Probabil, mai este nevoie de consultări. Cine să fie, cine să fie, pionul...
Social-democrații au transformat plenul CJ într-o adevărată tablă de șah pe care joacă mai degrabă singuri, în timp ce liberalii interpretează doar roluri de pioni,...
După aproape o lună de pauză, meciurile din campionatul Ligii I de fotbal feminin s-au reluat cu runda a V-a. Și după această etapă, Fortuna...
Edilul comunei Berzasca, Petru Furdui, este de părere că dezvoltarea potențialului turistic românesc ar aduce nenumărate beneficii economice țării noastre, acesta subliniind totodată că unul...
Șeful Secției „Obstetrică Ginecologie” din Spitalul Județean de Urgență Reșița este acuzat de abuz de putere și că pune responsabilitatea pentru decesul unei paciente în spatele...
Anul 2021 când Timișoara va fi capitală culturală europeană bate la ușă și pregătirile în oraș sunt în toi. Un proiect vechi se va materializa...
Contrabanda cu țigări continuă să fie în floare și în Timișoara, în ciuda sancțiunilor. Doi cetățeni care se ocupau cu astfel de activități au fost...
Campania electorală pentru prezidențiale este în toi, și, aproape inevitabil, apar și încălcări ale regulamentului strict pentru această perioadă. În Timișoara, este vorba despre un...
Polițiștii locali aduc bani mai mulți astăzi la bugetul municipiului Caransebeș, după ce reparațiile la șoseaua de centură îngreunează traficul la intrare în oraș dinspre...
Administrația Bazinală de Apă Banat a făcut recent controalele de toamnă la principalele cursuri de apă care formează granița româno-sârbă sau sunt întretăiate de frontiera...
La scurt timp după ce senatorul Ionuț Chisăliță a anunțat că nu va vota noul guvern, șefa social-democraților cărășeni întărește spusele colegului său. Mai exact,...
Pacea e departe de a se instaura în zona politică din România. Orgoliile, piedicile și arătatul cu degetul rămân principalele îndeletniciri ale celor pe care...