Radu Țoancă pleacă de la SCM Timișoara din motive electorale și politice. La Dumbrăvița!

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Radu Țoancă își termină marți mandatul de director la SCM Timișoara, club de drept public pe care l-a condus de la înființare. Destinația e tot alt club sportiv, tot de drept public și tot nou-înființat, Clubul Sportiv Comunal Dumbrăvița. Țoancă spune că motivul e legat de revenirea sa în PSD, partid pe lista căruia va candida anul viitor pentru un fotoliu de consilier local în Timișoara.

SCM Timișoara s-a înființat acum patru ani. Motivul era legat de faptul că autoritățile nu mai puteau finanța prin cotizație din bani publici echipele de baschet, handbal și rugbi, în urma unei decizii a Curții de Conturi. Clubul a fost condus de la început de Țoancă. Acum, directorul spune că renunță deoarece a revenit în PSD și are altă orientare politică față de primarul liberal Robu. Merge la Dumbrăvița, unde primar e alt pesedist, Victor Malac. „De mâine sunt directorul clubului din Dumbrăvița, la înființarea căruia am pus umărul. Voi sta probabil 6 luni, îmi doresc ca la alegerile locale să obțin un nou mandat de consilier local în Timișoara. Este o poziție mult mai favorabilă sportului decât una de ordonator de credite sau de funcționar public, este o postură legislativă prin care pot face lobby să vină cât mai mulți bani de la buget. Nu am vrut să rămân aici în campania electorală pentru că nu am vrut sub nicio formă ca orientarea mea, alta decât a primarului, să antreneze clubul în dispute partinice”, a declarat Țoancă.

SCM mai are două milioane de lei dacă nu primește alți bani la rectificarea bugetară

În ultima zi în fruntea clubului, Țoancă a prezentat situația financiară la zi a clubului, care mai are secții de tenis și motociclism. Ultima este înghețată, deoarece Cătălin Cazacu s-a dedicat carierei în televiziune. În 2019, fără rectificări bugetare, clubul SCM are un buget situat în jurul a 20 de milioane de lei. De aici, 5,88 de milioane s-au dus pe arieratele din 2018. Clubul mai are două milioane de lei necheltuiți, dar pentru orice plată, depinde de cash-ul disponibil din Primărie, întrucât entitatea de drept public nu are cont bancar propriu. Oficial, marți nu s-a anunțat directorul interimar, dar se vehiculează neoficial numele liberalului Vasile Rușeț. „E apanajul domnului primar să numească un director interimar și într-un răstimp scurt, să se organizeze un concurs pentru ocuparea postului. Așa este moral și legal”, a spus Țoancă, întrebat despre acest aspect.

În 2015, Țoancă a fost transferat la conducerea SCM după ce devenise inspector responsabil cu Parcul Copiilor.

untitled design set 970x90 px

Unele voci spuneau că s-ar putea să se mai desființeze din secții la SCM, dar Țoancă neagă. „Discuția nu a venit din zona administrativă, de la ordonatorul de credite. Au mai fost discuții în club, eu le-am stopat cu brutalitate, pentru că nu mi se pare normal să desființăm o secție și să ducem banii la altă secție, pentru că avem echipe emblematice de baschet, handbal și rugbi. Sunt niște aberații ale unor minți care nu văd fenomenul sportiv din Timișoara în ansamblul său. Nu ne putem compara cu CSM București, club înființat acum 11 ani. Nu ne putem compara cu CSM București, sunt echipe cu o veche istorie sportivă a Banatului. Acest club nu s-a înființat pentru a crea niște echipe, ci s-a gândit o strategie la nivel de municipiu, nu cum a fost la Oradea, Pitești sau Craiova. Noi am fost obligați să creăm această structură”, a mai adăugat Țoancă.

USR vrea să știe cum cheltuiește SCM Timișoara banul public

Zilele acestea, USR a depus o cerere pe Legea 544, a liberului acces la informația de interes public, referitor la situația din clubul SCM Timișoara. Documentul, semnat de Dan Reșitnec, liderul organizației Timișoara, a solicitat bugetul pe secții, cheltuielile cu fiecare sportiv, dar și informații despre salarii și prime. Țoancă spune că e deranjat teribil de solicitare. „Mă deranjează că fac aceste cereri acum. De ce nu le-au făcut acum patru ani, acum trei ani, acum doi ani?”, a precizat directorul SCM Timișoara, în ultima zi de mandat. La alegerile locale, Țoancă va fi, firește, adversar cu USR Timiș.

Sursa foto: totalbaschet.ro

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/