Descoperiri care răscolesc familiile partizanilor din Munții Banatului

1000x100 Cuib de vise 1000x100

Membrii Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) se întorc la Caransebeș pentru noi investigații în zona fostei Miliții și Pușcării din orașul de pe Timiș și Sebeș.

Reprezentanții Institutului derulează, în colaborare cu Parchetul Militar Timișoara, a doua campanie de investigații arheologice, după ce în vara acestui an în curtea unui imobil din oraș a fost descoperită o groapă comună cu trupurile mai multor persoane, despre care se presupune că sunt opozanți anticomuniști ce au fost omorâți în anchetele Securității sau au fost executați prin împușcare în urma unor sentințe judecătorești.

Mușamalizare. Familii distruse

„În urma unei sesizări primite la institut în 2017 din partea unui fost arheolog la muzeul din Caransebeș, am fost înștiințați că în cursul anului 1977 acesta a fost martor la descoperirea câtorva schelete umane, datate cronologic din perioada anilor 1950. Scheletele au fost descoperite în curtea clădirii unde funcționa Cercul Militar, cu prilejul săpăturilor pentru fundația la unul din cele două blocuri ce s-au construit cu destinație de cămine pentru cadrele militare din garnizoană. Implicarea arheologului a fost solicitată de un locotenent de la Miliția orașului pentru a face o apreciere asupra vechimii osemintelor.”, precizează Gheorghe Petrov, organizatorul acțiunii și responsabilul șantierului arheologic.

„Defuncții erau înhumați fără sicriu și în poziții atipice, la unii fiind descoperit și un inventar funerar sumar, constituit îndeosebi din mici accesorii vestimentare. Avându-se în vedere că în unele clădiri din acel perimetru urban și-au avut în trecut sediul anumite instituții ale statului implicate în represiunea împotriva opozanților anticomuniști, și realizând că osemintele ar putea aparține unor victime ale regimului, după probabila informare a superiorilor săi, ofițerul de miliție i-a impus arheologului în termeni fermi să nu comunice niciodată cuiva ceea ce a văzut, cazul fiind astfel mușamalizat.”, a mai spus Gheorghe Petrov.

Imobilul a servit timp de câțiva ani ca sediu pentru Comandamentul Unic Teritorial Timiș, o structură militarizată a Securității comuniste, înființată în ianuarie 1949, care a coordonat toate acțiunile represive îndreptate împotriva grupărilor de partizani anticomuniști din zona Banatului. În apropiere, într-o clădire situată pe strada Horia, până prin anul 1959 s-a aflat și sediul Securității din Caransebeș, astăzi imobilul fiind în proprietate particulară. Tot în apropiere se află și fosta clădire a Penitenciarului, astăzi având destinație de liceu tehnologic. Incinta fostei închisori se învecinează în partea de vest cu curtea Cercului Militar, spațiile fiind separate astăzi printr-un gard din plăci de beton.

Prin sediul Securității și prin Penitenciarul din Caransebeș au trecut foarte mulți partizani anticomuniști, care au fost capturați, reținuți și torturați aici, unii fiind dispăruți fără urmă până în ziua de astăzi. În unitatea carcerală au avut loc mai multe execuții prin împușcare a unor persoane condamnate la moarte prin sentințe judecătorești. Conform unor mărturii, unele execuții au fost făcute chiar în curtea Cercului Militar de astăzi, cadavrele fiind îngropate undeva în zonă. Una dintre execuțiile petrecute în acest spațiu a avut loc în ziua de 12 august 1953, când au fost împușcați partizanii Victor Curescu, Gheorghe Balica și Iancu Baderca pentru apartenență la organizația colonelului Ion Uță.

STPT job 1000x200

Osemintele aparțin unor oameni executați prin împușcare sau uciși prin alte metode de Securitate

Prima intervenție arheologică în curtea Cercului Militar s-a desfășurat în cursul lunii iunie din acest an, în apropierea blocului-cămin sub care, în anul 1977, au fost descoperite osemintele umane.

„Din cauză că stratigrafia a fost compromisă în mare măsură, nu s-a putut stabili cu precizie dacă este vorba de o groapă comună de înhumare sau de două gropi individuale, suprapuse parțial. Cei doi defuncți au fost îngropați fără sicriu și nu au avut obiecte de inventar funerar sau resturi de vestimentație. În pământul purtat în groapă au mai fost găsite fragmente scheletice deranjate provenite de la alți doi defuncți, despre care deocamdată nu se poate spune că ar fi fost într-o relație directă cu cele două schelete descoperite in situ. În actualul stadiu al cercetării nu avem încă indicii certe, care să arate că osemintele descoperite aparțin unor oameni executați prin împușcare sau uciși prin alte metode de Securitate, însă împrejurările, mărturiile și unele documente din fondul arhivistic al fostei Securități ne fac să credem că lucrurile ar fi așa. Toate osemintele au fost recuperate și preluate de medicina legală, fiind introduse în circuitul oficial al analizelor de specialitate.”, ne precizează Gheorghe Petrov.

IICCMER a depus în prealabil o sesizare la Parchetul Militar Teritorial Timișoara, care a deschis pe acest caz un dosar de cercetare penală. Cazul prezintă o importanță deosebită și are multiple implicații, fiind vorba de soarta mai multor persoane dispărute despre care se știe că au fost arestate și aduse pentru anchetă la Caransebeș.

Investigațiile arheologice care reîncep în aceste zile vor continua până la epuizarea tuturor suprafețelor libere din curtea Cercului Militar în care se mai poate interveni astăzi prin săpătură. Nu este însă exclus ca cercetările să fie extinse și în anumite spații din curtea fostului penitenciar, unde, de asemenea, se presupune că au fost îngropați opozanți anticomuniști, uciși în anumite împrejurări și prin diferite metode.

La Caransebeș sunt așteptați să înceapă cercetările arheologi de la IICCMER și muzeele de istorie din Aiud, Alba Iulia și Turda, alcătuită din Paul Scrobotă, Horațiu Groza, Gabriel Rustoiu, Marius Oprea și Gheorghe Petrov. Acțiunea este susținută de Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș și se desfășoară în colaborare cu Televiziunea Română.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/