După ce Guvernul Dăncilă a fost dat jos, cei din PSD au precizat, sub o formă sau alta, că moțiunea a fost mai degrabă un...
Timișoara Saracens a produs surpriza negativă a săptămânii în sportul timișorean. Spunem asta deși suntem abia la mijlocul intervalului, dar nimeni nu s-ar fi așteptat...
Creațiile artistice ale pictorilor străini care vizează aducerea în prim plan a patrimoniului cultural și natural al zonei Clisurii Dunării ajung astăzi la Reșița. După...
Polițiștii din Recaș și împrejurimi sunt în alertă. O minoră e dată dispărută de miercuri. Adolescenta a plecat la școală și nu s-a mai întors....
Primul centru de colectare legume-fructe din județul Timiș va fi ridicat în comuna Tomnatic. După mai multe discuții legate de locație, consilierii județeni au căzut...
Orașul de pe Bega devine din ce în ce mai cunoscut pentru turismul de business dezvoltat, iar zona IT rămâne polul în jurul căruia se...
Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului. Cu această ocazie, fotograful Andreas Metz vine să vorbească la librăria Cărturești Mercy...
Primăria Municipiului Lugoj scoate în perioada următoare mai multe spaţii comerciale la licitație, printre care și boxele din bazarul pieţei, fiecare în suprafaţă de 24...
Capitala regiunii catalane este una dintre cele mai populare destinații turistice ale ultimilor ani. Nici nu poate fi altfel, deoarece Barcelona întrunește toate calitățile necesare...
Primăria Timișoara intenționează de mai bine de un an să lărgească la patru benzi strada Mareșal Constantin Prezan, fosta Lidia, așa cum îi mai spun...
Societatea de apă și canal de la Lugoj va rămâne fără autorizația de gospodărire a apelor din 17 octombrie, iar din 19 decembrie nu va...
România a terminat la scorul de 1-1 meciul cu Norvegia, jucat la București cu 30.000 de copii în tribune. Tricolorii au fost aproape de o...
Primăria Timișoara poate începe proiectul ce va modifica total circulația în partea de vest a orașului. Pasajul Solventul, dar și noul pod peste Bega și...
Radu Țoancă își termină marți mandatul de director la SCM Timișoara, club de drept public pe care l-a condus de la înființare. Destinația e tot...
Guvernul Dăncilă, demis prin moțiune, a trimis primarilor un cadou mult așteptat. A fost adoptată o hotărâre de guvern prin care se împart banii alocați...
Ești fascinat de lumea teatrelor și vrei să te și dezvolți personal? Programul Ora de teatru este soluția pentru tine. Teatrul Național Timișoara anunță că...
Amatorii de stand-up comedy au ocazia să participe toamna aceasta la două spectacole de excepție ale genului care câștigă tot mai mult teren. Săptămâna aceasta,...
Liderul deputaților PSD, Alfred Simonis, a declarat că organizația de Tineret a PSD are nevoie de reconstrucție, de aceea a preluat interimar șefia filialei, după...
Am așteptat astăzi să iasă fum alb de la Cotroceni. N-a ieșit. Probabil, mai este nevoie de consultări. Cine să fie, cine să fie, pionul...
După aproape o lună de pauză, meciurile din campionatul Ligii I de fotbal feminin s-au reluat cu runda a V-a. Și după această etapă, Fortuna...
Anul 2021 când Timișoara va fi capitală culturală europeană bate la ușă și pregătirile în oraș sunt în toi. Un proiect vechi se va materializa...
Contrabanda cu țigări continuă să fie în floare și în Timișoara, în ciuda sancțiunilor. Doi cetățeni care se ocupau cu astfel de activități au fost...
Campania electorală pentru prezidențiale este în toi, și, aproape inevitabil, apar și încălcări ale regulamentului strict pentru această perioadă. În Timișoara, este vorba despre un...
Săptămâna aceasta este cea dedicată controalelor transportatorilor de mărfuri și persoane, „Truck and bus”, o inițiativă la nivel european. Polițiștii din Banat vor fi și...
În vremurile vitezei și agitației, bănățenii mai găsesc timp pentru compasiune și gesturi minunate pentru cei cu care soarta nu a fost foarte generoasă. Peste...
Echipa de volei feminin CSM Lugoj are parte de un start bun de sezon în Divizia A1. După un succes acasă, a urmat o victorie...
În contextul în care Guvernul PSD a fost demis prin moțiune de cenzură, puterea va fi preluată de partidele aflate până acum în opoziție. Firește,...
După succesul moțiunii de cenzură și căderea Guvernului condus de Viorica Dăncilă, liberalii s-au dezlănțuit în critici, cu un zâmbet de satisfacție în colțul gurii....
Nicolae Robu a fost criticat de consiliera locală PSD Gabriela Popovici pentru Festivalul Cântăreților Stradali. Edilul își apăra ideea și spunea că timișorenii sunt încântați...
Lume multă și atmosferă optimistă la anunțarea candidaturii la alegerile prezidențiale a lui Klaus Iohannis duminică la Timișoara, Liberalii au umplut până la refuz Sala...
Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară Lugoj demarează, din data de 22 octombrie, acţiunea de preluare a documentelor pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinţei cu...
Competiții sportive, spectacole de teatru, dezbateri și concursuri pe tema educației! Acestea sunt activitățile derulate în cadrul Zilei Internaționale a Educației în Penitenciare, care are...