De la creația artistică la creația lingvistică: a bomboni

Ștrengărește mai sună un final de reclamă! Kinder Schoko-Bons: „Să bombonească toată lumea!” A bomboni – creație deloc întâmplătoare, rezultat al originalității căutate, neînregistrată în dicționare, prilej de articol și spațiu editorial alocat creativității. N-aș numi-o năzbâtie (cel puțin, nu în sens ironic ori negativ). E totuşi un fragment publicistic, stil funcțional ce caută să evite clișeul până ajunge la dulcele colocvial al alintului personal sau familial. Limbajului colocvial îi șade bine să poarte amprenta subiectivităţii, a afectivităţii chiar; limbajul colocvial este mai puțin coercitiv. Până la urmă de ce ne-am mira să dăm peste așa ceva într-o reclamă?! Și de ce nu am împrumuta din deschiderile literaturii și din îndemnările ei spre joc și spre joacă, spre artă din asamblare, spre trimiteri și piese de puzzle, spre fantezismul bucuriei de după colț. Postmodernismul presupune „înlocuirea inventatorului productiv cu bricoleurul [subl. aut.] care se joacă asamblând fragmente sau reproduceri, cu seducătorul care-şi manipulează publicul”. (Emilia Parpală Afana, Introducere în stilistică, [Piteşti], Editura Paralela 45, [1998], p. 143)

Nu văd verbul o bizarerie, ci o chestiune perfect încadrabilă și numai bună de pus sub stema definirii sau de întregit o paradigmă. Până la intrarea ca articol de dicționar e totuși un parcurs și multe criterii de îndeplinit (unul ar fi frecvența). În lingvistică, derivarea este un procedeu de formare a cuvintelor prin adăugarea (sau suprimarea) unui afix la (de la) un cuvânt-bază, rezultând astfel un cuvânt nou, cu sens mai mult sau mai puțin schimbat, din aceeași clasă lexico-gramaticală sau din alta. Punctual: sufixul verbal -i (rezultatul este un verb) este destul de productiv în limba română, contribuind la prețiosul tezaur existent: albăstri, înflori, îngălbeni, întineri, învrăjbi, dibăci, mahmuri (cuvânt cules din ***, Limba română contemporană, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1985, nici el notat de dicționare). Prin urmare, îndemn din nou la consecvență, la contextualizare și la toleranța față de unele creații deloc accidentale, frumoase și năstrușnice asemenea unor versuri de Șerban Foarță, Petre Stoica ori Marin Sorescu. Las câteva argument: Sublimi, imenși, ochii/ tăi seduc acum,/ în sfârșit, din toate/ genele-nrouate,/ ca ai Zânei Dochii,/ Feți-Frumoși duium. (Șerban Foarță) Și-o vorbă mare a altei literaturi: „Oamenii mari, de bună seamă, sunt nemaipomenit de ciudaţi” (Antoine de Saint-Exupéry, Micul Prinț). Sau, după caz, inconsecvenți.

P.S. Până la noi orizonturi, mai arunc un ochi înspre trecut și-o promisiune: a bucătări.