Consilierul social democrat Valentin Dascălu, contrariat de lucrările pe care Episcopia Caransebeș la efectuează la Catedrala Episcopală fără autorizație. Episcopia Caransebeș precizează că face eforturi...
Toate obiectele, resturile de mobilă și alte gunoaie care s-au adunat de ani de zile în curtea Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș vor fi...
Pe ultima sută de metri din mandatul 2016-2020, consilierii locali din Caransebeș au transmis în folosință gratuită către Agenția Națională de Locuințe o suprafață de...
De ziua internațională a prieteniei, consilierul social-democrat Valentin Dascălu a tras de urechi administrația publică locală. La finalul ședinței de Consiliu Local, Dascălu a atras...
Ședința Consiliului Local al municipiului Caransebeș s-a desfășurat în condițiile de distanțare socială impuse și cu măruri de protecție din partea unor consilieri locali care...
Un singur consilier local a dorit să acorde mai mulți bani la sport pe legea 350 din 2005, privind fondurile nerambursabile pe care administrațiile publice...
Grupul PSD din Consiliul Local Caransebeș reacționează după declarația primarului liberal Felix Borcean, care punea afirmațiile consilierului PSD Valentin Dascălu privind rectificarea negativă a bugetului...
Acuzații grave aduse executivului Primăriei Caransebeș de către unul dintre cei mai vechi consilieri locali pe tema rectificării bugetare de la final de an! Liberalii acuză...
Ședința controversată de Consiliu Local de la Caransebeș s-a terminat înainte să înceapă, din nou în tensiune. Asta după ce edilul Felix Borcean a suspendat-o...
Consilierii locali din partea PSD sunt tot mai supărați pe modalitatea de lucru a directorului economic al Primăriei Caransebeș, Horia Irimia. La recenta ședință de...
Grupul PSD din Consiliul Local Caransebeș atrage atenția executivului Primăriei cu privire la importanța potabilității apei de la fântânile din municipiu. Prin vocea consilierului Valentin...
Bugetul municipiului Caransebeș a fost aprobat în ședința de lucru de astăzi, cu surprize pentru primarul Felix Borcean, căruia încă o dată i se demonstrează...
Deși controlul solicitat de primarul Felix Borcean la SC Transal Urbis SRL, conform declarațiilor edilului municipiului Caransebeș, a avut un rezultat bun, grupul PSD din...
Mai în glumă, mai în serios, primarul Caransebeșului a aruncat pisica moartă în ograda directorului economic Horia Irimia, ca scuză pentru lipsa din mapele consilierilor...
Contractele de închiriere pentru chiriașii din Piața Gugulanilor s-au indexat cu rata inflației pentru anul 2019. Consilierii locali ai municipiului Caransebeș au aprobat proiectul de...
Autoturismele Primăriei Caransebeș au fost luate la puricat de către consilierii locali, în cadrul ședinței de lucru. Întrebarea social-democraților a fost una simplă: De ce...
Un proiect de hotărâre privind modalitatea de majorare a salariilor din administrația publică locală a stârnit discuții aprinse în cadrul ședinței de Consiliu Local al...
Un consilier local PSD, Valentin Dascălu, solicită un răspuns real, nu formal, din partea executivului Primăriei Caransebeș la întrebarea formulată în urmă cu două luni...
La Caransebeș au fost aduse și cele două microbuze necesare transportului public în comun, conform proiectului inițiat în administrația Marcel Vela. Microbuzele vor fi necesare...
Lipsa de experiență a președintelui de ședință sau neatenţia consilierilor liberali a făcut ca un proiect de hotărâre a Consiliului Local Caransebeș să fie aprobat...
Situația clădirii care ar fi trebuit să adăpostească Comunitatea de Avere din Caransebeș a fost din nou pusă pe tapet de către aleșii locali social-democrați....
Pavajul străzilor, o soluție bună pentru zona centrală a municipiului Caransebeș, însă sunt străzi pe care se deteriorează constant pavelele sub greutatea autovehiculelor. Despre aceste...
Tribunalul Caraș-Severin a dat câștig de cauză în 26 ianuarie 2018, dar încă nu şi pe fond, consilierilor social-democrați din Caransebeș, care au atacat în...
Veșnica problemă a parcărilor din zona centrală a municipiului Caransebeș a fost adusă în discuție de către consilierii social-democrați şi în cadrul ultimei ședințe extraordinare...
Grupul PSD din Consiliul Local al municipiului Caransebeș s-a opus aprobării atribuirii în folosință gratuită pe o perioadă de 5 ani către Transal Urbis a...
Alpinistul de renume internațional Cornel Galescu a ajuns în vizorul Consiliului Local al municipiului Caransebeș din cauza unor declarații și afirmații făcute în presă și...