Ajunsă printr-un artificiu caracteristic în proprietatea firmelor controlate de fostul director al UCMR, Vila Renk, devenită între timp reşedinţa familiei Chebuţiu, ar urma să se...
Încă o întâlnire despre UCMR s-a desfășurat ieri cu ușile închise alături de câteva din cele mai importante autorități locale, oameni care ar putea să...
Întâlnirea parlamentarilor cu sindicaliștii de la Oțelu Roșu s-a concretizat în alte întrevederi, însă de această dată la nivel de Guvern. Premierul Victor Ponta, dar...
În urma dezbinării celei mai de tradiție societăți din Reșița, UCMR, acum marele investitor Adrian Chebuțiu este pus pe investiții. Din păcate însă, acestea nu...
Aleșii județeni au fost convocați astăzi într-o ședință extraordinară, ca să aprobe bugetul propriu al forului. Ședința a decurs fără incidente, iar cu același prilej,...
La Congresul social-democraților, care a avut loc în weekend, au fost invitați să participe și liderii sindicali de la UCMR, din învățământ sau reprezentanți ai...
La cea mai recentă ședință de Consiliu Județean, aleșii au adus în atenția conducerii forului situația în care se află metalurgia din județ. În acest...
Directorul general al UCM Reșița, Cosmin Ursoniu a acordat în exclusivitate un interviu reporterilor Express de Banat. Acesta infirmă disponibilizările masive care se vehiculează și...
Pentru că situația UCMR este critică și atât Reșița, cât și locuitorii din zonă sunt afectați, prin oraș se perindă o sumedenie de zvonuri despre...
Într-o ședință de urgență la Primăria Reșița, alături de parlamentarii cărășeni și conducerea UCMR , s-a încercat descoperirea unor soluții pentru salvarea acesteia. Asta după...
Pentru că la nivel local problemele uzinei reșițene nu reușesc să se rezolve, Jivomir Tovladiat cere o întâlnire cu toți miniștrii importanți de la București,...
Edilul-șef al Reșiței a comentat pentru Express de Banat situația în care se află Uzina Constructoare de Mașini la ora actuală. Asta, după ce administratorul...
Uzina Constructoare de Mașini Reșița este în continuare în criză de lichidități, ceea ce înseamnă că orice contract nou semnat poate aduce sume importante în...
Parlamentarul USL Ioan Benga a reacționat după ce Express de Banat a publicat opinia administratorului judiciar al UCMR, Remus Borza. Acesta a declarat în exclusivitate...
Campania electorală a fost presărată în Caraș-Severin de vizita celor care au sperat să ocupe un loc călduț în Parlamentul României. Iată, alegerile au trecut,...
Fostul colos industrial a încheiat anul 2012 pe profit, în ciuda faptului că a ajuns pe butuci din cauza celor doi directori: Adrian Chebuțiu și...
Cei doi foşti directori ai UCM Reşiţa sunt aşteptaţi astăzi în faţa magistraţilor de la Judecătoria Sectorului 1 pentru un nou termen în procesul în...
Uzina Constructoare de Maşini, al doilea mare angajator al judeţului la un moment dat, mai are astăzi o mână de angajaţi. Mai grav este însă...
Insolvența marelui contribuabil UCMR a costat bugetul local un milion de euro, bani care nu au mai putut fi folosiți în interesul reșițenilor pentru că...
Valentin Blănariu, candidatul PP-DD la funcția de deputat pe Colegiul Reșița s-a aflat și astăzi în mijlocul cetățenilor. De data aceasta, a stat de vorbă...
Datoriile uriașe ale UCM Reșița ridică în continuare semne de întrebare asupra soartei uzinei. În cazul în care investitorul elvețian nu înțelege că trebuie să...
În momentul de față, uzina reșițeană are puncte de lucru în foarte multe locații din Reșița, ceea ce înseamnă costuri mari și bani aruncați pe...
În Cartea de Onoare a Uzinei Constructoare de Mașini din Reșița, înființată în 1964, s-au semnat o serie de personalități ale lumii, dar și ale...
Deși indicatorii uzinei reșițene sunt de faliment, în primele nouă luni ale anului UCMR a înregistrat o cifră de afaceri cu două milioane de euro...
Administratorul judiciar al companiei reșițene a fost prezent astăzi la Reșița, unde a susținut o conferință de presă. Acesta i-a adus la sediul UCMR și...
Surse demne de toată încrederea anunţă că fostul director de la UCM Reşiţa e gata să pună din nou sare pe rănile reşiţenilor care au...
Consiliul Local nu renunță la ideea construirii unei noi locații pentru copiii înscriși la Grădinița PP7 din Moroasa. Pentru că în prezent clădirea este închiriată,...
Cei doi foşti manageri ai uzinei reşiţene au avut puteri depline, astfel că, de multe ori, au hotărât singuri soarta companiei. Comportamentul lor a fost...
Cei doi foşti manageri ai uzinei reşiţene sunt găsiţi vinovaţi de către specialişti pentru intrarea în insolvenţă a societăţii. Chebuţiu şi Preda sunt arătaţi cu...
Analiza situaţiei patrimoniale de la UCM Reşiţa făcută de specialiştii în insolvenţă demonstrează că uzina a pierdut tot ce mai avea de valoare, imobile, terenuri,...
În cadrul conferinţei de dialog social organizată de Confederaţia Naţională Sindicală Meridian s-a constatat că reprezentanții sistemului de învățământ din județ sunt de acord cu...
Judecat pentru infracţiuni de corupţie în dosarul celebrelor motoare de 250 de milioane de euro vândute de UCM Reşiţa după ce au stat 20 de...