„Vosganian nu știa mai nimic despre problemele din Caraș-Severin!”

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Întâlnirea parlamentarilor cu sindicaliștii de la Oțelu Roșu s-a concretizat în alte întrevederi, însă de această dată la nivel de Guvern. Premierul Victor Ponta, dar și ministrul economiei au ajuns în posesia memoriului pe care angajații de la Ductil Steel l-au scris pentru ei.

Prefectul judeţului Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu, s-a deplasat la Bucureşti, unde, la invitaţia preşedintelui Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a Camerei Deputaţilor, parlamentarul Ion Mocioalcă, a participat, alături de parlamentarii Ioan Benga şi Iosif Secăşan, la o întâlnire cu ministrul economiei, Varujan Vosganian.

Ministrul economiei nu știa mai nimic despre problemele care există în Caraș-Severin. L-am informat cu privire la situație și i-am lansat chiar o invitație să vină la Oțelu Roșu, să vină în județ. I-am înmânat și acel memoriu pe care l-au scris sindicatele și ne-a facilitat chiar o întâlnire cu administratorul judiciar al societății”, a declarat parlamentarul Ion Mocioalcă pentru cotidianul online „Express de Banat”.

În ce a constat întâlnirea
Discuţiile s-au axat pe remedierea situaţiei sociale şi economice survenite ca urmare a deciziei luate de acţionarii societăţii SC Ductil Steel SA în legătură cu intrarea în conservare a punctului de lucru de la Oţelu Roşu şi disponibilizarea salariaţilor acestuia. O altă temă abordată a fost continuarea demersurilor pentru salvarea UCM Reşiţa, societate aflată, de asemenea, în insolvenţă.

1000x100 (4)

O a doua rundă de discuţii s-a purtat cu administratorul judiciar al SC Ductil Steel SA, Arin Stănescu, căruia i-a fost adusă la cunoştinţă dorinţa autorităţilor locale şi a sindicatelor privind reducerea la minimum a perioadei de conservare a societăţii şi reluarea activităţii de producţie într-un timp cât mai scurt.

„În continuare, se vor depune eforturi pentru găsirea unui investitor care să cumpere combinatul, astfel încât acesta să nu fie vândut la bucată”, a subliniat parlamentarul.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/