Educația sanitară în școli a provocat o serie de comentarii contradictorii nu doar între oamenii de rând, ci și între cei care hotărăsc soarta copiilor...
Veste bună de la Ministerul Dezvoltării pentru Primăria Oravița și implicit pentru Liceul Teoretic „General Dragalina”. Proiectul depus de administrația locală pentru renovarea unității de...
Birocrația va fi eliminată printr-o nouă lege adoptată săptămâna aceasta. Este actul normativ care va opri plimbatul de hârtii între instituții, dă asigurări deputatul de...
Bulevardul Republicii va fi închis complet până anul viitor. Este vorba despre tronsonul Kaufland – Intim, acolo unde, în prezent, se mai poate circula pe...
Primăria Municipiului Lugoj, Consiliul Local Municipal și Asociația Culturală „Enthousiasmos” sprijină ideea înființării unui cor de copii la Lugoj. Din dorința continuării tradiției muzicale locale,...
46 de locuri sunt puse la bătaie pentru persoanele interesate să se alăture pompierilor cărășeni. Două dintre acestea sunt pentru tinerii proveniți din sistemul de...
Numeroși producători agricoli din Cornereva, comuna cu cea mai mare întindere din țară (263 km pătrați, alcătuită din 40 de localități, sate și cătune), sunt...
E dispus să vină manager la Spitalul Județean de Urgență Reșița, să taie în carne vie și apoi să oprească hemoragia care îl ține de...
De când Dacian Cioloș a anunțat lansarea proiectului REPER, mai mulți membri USR, în principal cei care au făcut parte din aripa PLUS, au decis...
Dumitru Rujan și Jaro Marșalic, alături de alți 10 deputați liberali, au inițiat un proiect de lege care va duce la scutirea primăriilor de la...
Trei fete au dus jocul „Adevăr sau provocare” la cu totul alt nivel și au pus pe jar autoritățile din Reșița. Una dintre ele a...
Deputatul Dumitru Rujan aduce două vești bune pentru români. Este vorba despre două măsuri care vor intra în vigoare începând de astăzi. Două categorii de...
Primăria Timișoara trimite somații degeaba proprietarilor de terenuri. Reprezentanții instituției informează că, doar în această săptămână, 329 de persoane au fost atenționate să-și curețe parcelele...
PSD anunță că, în urma intervenției experților social-democrați, Ministerul Energiei va modifica proiectul de ordonanță de urgență privind decarbonificarea sistemului energetic din România, astfel încât...
Două voturi au lipsit pentru ca proiectul aflat joi pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Caransebeș, cu privire la aprobarea propunerii de modificare...
Romeo Dunca susține că fostul manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Timișoara și-a dat acceptul să vină manager interimar la Județeanul din Reșița, însă...
Întrunit săptămâna aceasta în ședință ordinară de lucru, Consiliul Local al orașului Băile Herculane, a hotărât creșterea cu 5,1% a taxelor și impozitelor locale începând...
Bă, Gogule, mi-e dor de Vanghelie, „primarul care este”, și de Veorica lu’ Dăncilă ca de plăcinte cu varză creață. N-am crezut în viața mea,...
Consilierul județean Ionuț Popovici le-a propus astăzi colegilor săi să ofere din indemnizația lor bani singurei eleve din Caraș-Severin care a reușit să obțină media...
Societatea de apă-canal a Lugojului a majorat tarifele pentru canalizare cu aproape 12 procente, acestea urmând să intre în vigoare de luna aceasta. Ajustarea tarifului...
Bibliocicleta, unul din proiectele câștigătoare prin Fondul Ro Bike Valley, care îmbină dragostea pentru lectură cu beneficiile mersului pe bicicletă, își continuă activitatea în municipiu....
În perioada 27 iunie – 3 iulie, Clubul Lions Onix Reșița organizează la Râul Alb tabără educațională „Vis de copil”, la care participă copii cu...
Punctele de prim ajutor de la Lugoj au fost solicitate intens în ultimele zile de caniculă, câteva zeci de persoane solicitând ajutor din cauza temperaturilor...
Romeo Dunca se joacă pur și simplu cu bacul de la Moldova Nouă! Fostul administrator al firmei care l-a administrat până ca șeful Consiliului Județean...
Nimeni nu contestă faptul că pe timp de vară, când temperaturile depășesc 30 de grade, călătoria cu mijloacele de transport în comun din Reșița este...
Problemele financiare ale Spitalului Județean de Urgență din Reșița sunt puse și în spatele lui Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, șef...
Asociația Nevo Parudimos a organizat la București, în 29 iunie, întâlnirea națională anuală de capacitare a societății civile „ROMA FORUM” pentru îmbunătățirea colaborării și comunicării...
Lui Romeo Dunca i s-a îndeplinit una dintre dorințe în momentul în care, la începutul săptămânii trecute, Cornel Galescu, partenerul său de expediții, a trecut...
Îndrăgiții minioni revin pe marile ecrane în această săptămână într-un nou film. Nu este însă singura producție care îi va atrage pe spectatori. Plasat imediat...
Într-o scrisoare deschisă adresată Guvernului României, Asociația Locus, prin platforma Herculane Project, ONG-ul care militează pentru salvarea Băilor Neptun de la Herculane, face din nou...
Bocșa prinde culoare și se trezește la viață după o perioadă destul de întunecată și lipsită de perspective! Se aprind reflectoarele, în scenă urcă nume...
Proiectul privind reintroducerea tramvaiului la Reșița merge mai departe! Astăzi s-au semnat contractele de execuție pentru două dintre cele trei loturi ale proiectului „Înnoirea parcului...