Nea Ciucă, prim-ministrul „3 virgulă ceva”

Bă, Gogule, mi-e dor de Vanghelie, „primarul care este”, și de Veorica lu’ Dăncilă ca de plăcinte cu varză creață. N-am crezut în viața mea, și nu ți-o spun doar ca să mă aflu în treabă, că o să mai întâlnesc vreo tută ca ăștia doi. Bă, dacă mi-ar fi spus careva că se va găsi unu’ care să-l întreacă pe „Goagăl” aș fi zis că a înnebunit, nu alta. Sau cineva care s-o lase până și pe Veorica cu gura căscată la câte prostii debitează. Pentru că ăștia doi ajunseseră la un nivel de analfabetism funcțional, încât deveniseră etalon de prostie în politică. Mai sus de atât nu îmi puteam imagina că va ajunge cineva.

Da’ uite-te, bă Gogule, că m-am înșelat. Nu știu cine ne-o blestemat pe noi, ca nație, cine ne-o făcut farmece de nu avem și noi parte de conducători normali. Nu neapărat inteligenți, dar măcar cu pregătire puțin peste medie, care să nu se facă de rușine cum deschid gura. Oameni cu care să ne mândrim peste ani. Ungurii îl au pe Orban, francezii se fălesc cu Macron, americanii cu Biden. Să nu mai vorbim de ucraineni și Zelenski. Până și pe ruși, cu războiul lor cu tot, tot îi leagă ceva de cremenalul ăla! Numai noi nu. Am ajuns să ne fie rușine de rușinea lor. Cum deschid gura, cum spun o prostie. Dar ce prostie, Gogule, că se cutremură netul de râs, nu altă.
Nu mai departe zilele trecute. În loc să stea la umbra nucului, la un sirop cu sifon sau să-și facă somnul de prânz, lui Nea Nicu Ciucă i s-a făcut poftă de o declarație de presă. La urma urmei, îl înțeleg și pe el: are obligații față de popor și din când în când trebuie să apară la televizor, să se mai întâlnească cu unul, cu altul, că altfel să fii convins, Gogule, nu l-ai auzi vorbind. Vorbit, ca vorbit, dar uite ce a putut să scoată din gură nen’ tu Nicu: „Trebuie să importăm 3… virgulă.. ceva, ăăă, tone de petrol sau produse petroliere, pentru că știm foarte bine, motorina nu se produce în țară”. Cât, bă? Și tu ce ai găsit de râs, bă, Gogule? Că nea Nicu a dat ordin să se importe „3 virgulă ceva, ăăă, tone de petrol?”

Îmi imaginez cât or fi râs „Almanahe” și „Douăzeci-douăzeci” când l-or fi auzit spunând așa ceva. Hai, dacă ar fi zis una ca asta plotonerul de companie, treacă-meargă. Ori sergentul cu diagonală, încheietor de pluton pe vremea când armata era armată, dar de la ditamai generalul cu patru stele ai, totuși, alte așteptări. Păi domnule prim-ministru, știi cât înseamnă „3 virgulă ceva, ăăă, tone de petrol?” După cum vorbești, cred că nici măcar nu ai știut că în 2021 în România s-au procesat peste 5 milioane de tone de motorină. Pun pariu că dacă n-ai știut chestia asta, habar nu ai câte rafinării avem în țară.

Dar ce mai contează, bă nea Nicule, că nu știi ce înseamnă „3 virgulă ceva, ăăă, tone de petrol”. Și știi de ce? Pentru că vei avea soarta lui Orban și Cîțu. Vorba lui Vanghelie, alias „Goagăl”: „Nu poți conduce un guvern decât dacă ești bun, că altfel te ejaculează!” Da, da, te ejaculează ai matale din PNL când ți-o fi lumea mai dragă!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/