În doar o lună, incidența cazurilor de coronavirus în județul Caraș-Severin s-a dublat. Am ajuns în situația ca doar 6 localități din 77 să aibă...
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 9.799 de noi cazuri de coronavirus. Peste 400 au fost raportate...
Într-o ședință convocată miercuri, în regim on-line, prefectul județului Timiș le-a cerut primarilor care conduc localitățile aflate în carantină să ia legătura cu preoții care...
Ion Mocioalcă reclamă modul în care liberalul Romeo Dunca și-a început mandatul de președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin și vorbește de presiuni la limita legii...
Noul președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin a pus datoriile din ultima vreme ale celei mai mari unități spitalicești din județ pe seama managementului neinspirat al...
Primarul Timișoarei i-a adus la cunoștință lui Florin Răvășilă, directorul Direcției de patrimoniu din primărie, pe numele căruia există acuzații de luare de mită, că...
Noul primar al Timișoarei vorbește despre o situație financiară „provocatoare” la nivelul administrației publice locale, în condițiile în care există facturi restante, unele chiar neînregistrate,...
Comunicarea nu a fost optimă în cazul celor șase pacienți care au murit la Timișoara, pentru că nu s-a găsit pat de terapie intensivă, a...
Deputatul social-democrat, candidat în 6 decembrie pentru un loc în Senatul României, n-ar fi deloc surprins ca unii dintre primarii partidului să trădeze, așa cum...
Social-democrații propun realizarea Programului național de învățământ – TVR Educațional – astfel încât toți elevii, prin înființarea unui „Netflix educaţional românesc”, în colaborare cu TVR,...
Primarul Timișoarei spune că stă și până la miezul nopții să semneze „tot ce îmi vine pe masă”, în condițiile în care până la acest...
Instanța de judecată a dispus sechestru asigurător asupra bunurilor Transal Urbis Caransebeș. Mai mult conturile societății de salubritate sunt blocate, după ce a pierdut în...
Alegerea liberalului Nicolae Cotârlă pentru funcția de viceprimar al Oraviței, cu ocazia ședinței extraordinare a Consiliului Local de săptămâna trecută, i-a determinat pe social-democrați să...
România a intrat în carantină parțială la începutul acestei săptămâni, dar încă nu a fost scoasă din discuție carantinarea orașului de pe Bega. Primarul Timișoarei...
Incidența cazurilor de coronavirus în Caraș-Severin a ajuns la 2,69 la 1.000 de locuitori. Municipiul reședință de județ este la un pas de incidența 5,...
Romeo Dunca și Nelu Popa au văzut cu ochii lor ceea ce pacienții văd de ani buni: mizerie, haos, mașini parcate haotic și dezinteres. Toate...
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a ridicat din nou problema legată de numărul de paturi de terapie intensivă din Timișoara. Sunt prea puține, explică edilul orașului...
Potrivit ultimului bilanț, emis de Grupul de Comunicare Strategică, la nivel național au fost depistate cu infecție 7.304 persoane. În Caraș-Severin au fost înregistrate aproape...
Atacat dur de noul președinte al Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu îl acuză la rândul său pe Romeo Dunca de faptul că una spune astăzi și...
Alegerea viceprimarului Oraviței riscă să ajungă pe masa instanțelor de judecată, dacă cele două contestații înaintate de consilierii locali PSD, atât la Primăria Oravița, cât...
Primarul ales de cetățenii orașului Moldova Nouă în data de 27 septembrie, Adrian Torma, nu caută să pună etichete primarilor care aleg o altă formațiune...
„Pacienții noștri sunt puterea noastră de a merge mai departe”, spun cadrele medicale de la Spitalul de Campanie, ridicat pe Stadionul CFR din Timișoara. Statisticile...
Managerul Transal Urbis și-a dat demisia din funcția pe care a ocupat-o 4 ani de zile. Ovidiu Chimigeriu spune că nu i-a făcut voia primarului...
Dintr-o administrație publică locală cu primar și viceprimar de Stânga în 2016, Primăria Oravița schimbă macazul în 2020. Cu edil reales pe listele PSD, dar...
Laszlo Andras Lihor-Laza, șef de serviciu în cadrul DGASP Timiș a fost reținut pentru 24 de ore de procurorii DNA pentru luare de mită în...
Acțiuni de protest ale medicilor veterinari în întreaga țară. Oamenii sunt nemulțumiți din cauza plăților restante pe care Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța...
Potrivit ultimului bilanț, emis de Grupul de Comunicare Strategică, la nivel național au fost depistate cu infecție 3.240 de persoane. A scăzut și numărul testărilor,...
Am stabilit cu alte ocazii şi în alte rânduri că prin șaormerie și sandvicerie s-ar completa seria locurilor care vând un anumit produs: mezelărie (cuvânt...
În parteneriat cu Facultatea de Geologie din cadrul Universității din Varșovia, Muzeul Național al Banatului a început procesul de includere a castrelor romane din vestul...
Primăria Reșița este pe cale să stingă un proces vechi avut cu un agent economic din municipiu, proces care datează de pe vremea primarului Mihai...
Într-o scrisoare deschisă adresată sistemului medical românesc, Raul Pătrașcu vorbește despre solidaritatea de care medicii trebuie să dea dovadă în această perioadă și despre cum...
Constructorul centurii ocolitoare de sud a Timișoarei lucrează în această perioadă la noul pod care se va ridica la Ghiroda și la cel din Utvin...