Dominic Fritz: „E o provocare destul de mare pentru că eu sunt singurul care poate să semneze lucruri. Petrec foarte mult timp semnând”

Primarul Timișoarei spune că stă și până la miezul nopții să semneze „tot ce îmi vine pe masă”, în condițiile în care până la acest moment nu a fost constituit noul consiliu local, prin urmare nu au putut fi aleși nici cei doi viceprimari. 

Dintre cei 27 de consilieri locali aleși în 27 septembrie, doi nu au depus încă jurământul: Radu Țoancă (PSD) și Cosmin Tabără (PNL). După ce și ei vor fi intrat în mandat, noul consiliu va putea vota viceprimarii. Pe de altă parte, nici negocierile dintre USR PLUS și PNL nu au fost, oficial, încheiate.

„Încă nu s-a constituit consiliul local în întregime și încă nu se pot vota viceprimarii. Asta înseamnă că eu sunt aici fără o echipă executivă în primărie și cu siguranță asta e o provocare destul de mare, pentru că eu sunt singurul care poate să semneze lucruri, așa că petrec foarte mult timp semnând și bineînțeles că fiecare semnătură are în spate un dosar, multe informații, întrebări. Toate aceste lucruri iau timp. Transformarea organizațională și a politicilor publice pentru Timișoara nu se întâmplă peste noapte și e un proces administrativ profund care durează”, a explicat primarul Timișoarei într-o conferință de presă.

CITEȘTE ȘI: Negocierile PNL-USR PLUS în Timiș, în sferturile de finală. Viceprimarii Timișoarei ar putea fi votați la sfârșitul săptămânii

Întrebat de un jurnalist despre situația certificatelor de urbanism, Fritz a a spus că cercetează motivele pentru care există întârzieri în această procedură: „Nu ține de semnătura mea. Eu stau și până la 12 noaptea să semnez tot ce îmi vine pe masă. De ce există aceste întârzieri este cercetat de mine și de consilierul meu personal. Oricum va trebui să trecem la un sistem în care certificatele de urbanism sunt emise online, într-un sistem mai mult sau mai puțin automatizat și lucrăm la un proces să se întâmple asta cât mai curând posibil.”

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Fritz: „Am intrat într-un proces foarte hotărât de profesionalizare a primăriei”

În altă ordine de idei, primarul Timișoarei a vorbit despre recrutarea profesioniștilor în Primăria Timișoara. Zilele acestea va fi publicat anunțul pentru scoaterea la concurs a postului de city-manager, apoi urmează cel de arhitect șef al Timișoarei și un altul pentru conducerea Poliției locale. „De abia aștept să extindem echipa profesionistă aici în primărie. Am găsit și oameni profesioniști care deja sunt aici și aștept să lucrez și cu ei”, a explicat Fritz.

CITEȘTE ȘI: Fritz întrerupe interimatul de 6 ani al lui Dorel Cojan la conducerea Poliției locale: „Este un semnal că în Timișoara lucrurile încep să se schimbe”

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/