Marea speranță a politichiei cărășene, Letiția Aman, revine în forță. Pe Facebook. Chiar triumfător, am putea spune, cu două texte scrise într-o limbă română ce...
Expresii cunoscute cu povești mai puțin cunoscute; devin însă cunoscute dacă le dăm mai departe şi le reconfigurăm, popularizându-le prin asocierile actuale: imagine + text....
Franceza este darnică, iar româna – primitoare. Dintr-un astfel de parteneriat complementar au ieşit lucruri trainice: eleganţe şi simplităţi culinare. Iată forma lor corectă, având...
Am tot vorbit despre anglicisme, pe care pur şi simplu nu e drept şi lingvistic să le considerăm otova distrugătoare de bun naţional. Fără să...
Un alt început de săptămână simplu și glumeț, paginile dicționarelor fiind ofertante şi savuroase, iar argoul – liber şi creativ. Aşadar, vă propun întru lectură...
Paște fericit! În atenția celor care se ţin de şotii: aș spune că forma de imperativ, pers. a II-a singular, este Paști!, nu *Paște!, după...
E luni: să-ncepem ziua… corect! Astăzi continuăm povestea verbelor care circulă sub diverse forme. Vorbim despre câteva dintre ele, alegând calea opoziției: cum se (mai)...
Cele trei sute de lei nu-mi ajung. sau Cei trei sute de lei nu-mi ajung.? Din nou: despre corectitudine. În aceeași cheie: regulă – explicație...
Pornesc la drum cu o certitudine. Validarea vine dinspre gramatici, simțul limbii și intuiția, precum și o sintagmă ce-mi place și căreia îi ofer actualizări...
„Cu cât regula e mai strictă, cu atât capul care a conceput-o e mai prost.” (Jean de La Bruyère) Chestiunea se aplică și se verifică...
Vorba românului isteţ: Cui i-e frică de orice nor nicio călătorie nu face! Cam aşa-i povestea şi cu pleonasmele. Cu cele de pe toate listele...
Hipercorectitudinea strikes again, cum s-ar zice! Hipercorectitudinea nu e un mai-mult-decât-corect, ci urmarea unei frici inutile. Oficial, hipercorectitudinea se prezintă așa: „greșeală de limbă care...
E clar că limba română nu este un mecanism ușor de stăpânit; dar tocmai acest lucru o face fascinantă, mereu interesantă. Lucrurile aflate mereu într-o...
Fiecare îşi ştie obiceiurile culinare. Fiecare cu poftele lui, cu obsesiile lui, cu fricile lui. Fiecare om cu farfuria, cu stomacul ori cu… palma lui....
Engleza nu vine peste noi întotdeauna și nu întotdeauna engleza e sursa tuturor modernismelor. Prin urmare, ski e schi în limba română și vine din...
Urările curg, erorile apar. Ideea merge mai departe, greșeala rămâne. Să fim mai buni de sărbători! Buni la… limba română! Câteva chestiuni utile, în acord...
Preocuparea pentru cele formale mă obligă să simt ambiguitatea unei alăturări de tipul: plăcinte cu carne şi brânză, combinație, de altfel, frecventă. Ce se înțelege...
…mai bine niște lumini! Că doar e sărbătoare! Clișeu sau nu, îmi place să văd orașul bogat în lumini, cu zgomote de toate felurile, cu...
Am stabilit cu alte ocazii şi în alte rânduri că prin șaormerie și sandvicerie s-ar completa seria locurilor care vând un anumit produs: mezelărie (cuvânt...
Sper că nici măcar unul. Bacalaureatul, poate. Bacul, eventual. Multă lume se preocupă acum să-și pună poze cu diplome în galantarul facebookist. Atenție însă la...
Locul cratimei, de exemplu. Aş fi zis că e o chestiune încheiată, dacă nu aş fi dat peste *kefir-ul, *stress-ul. Mă-ntreb mereu de ce vorbitorul...
Te-apuci de scris, de corectat, de verificat și totul e bine, e clar, îți vezi de treabă, cum s-ar zice. Apare însă contextul actual, apar...
Ce putem să contractăm? Subcontractăm? Sună cunoscut, nu? De la contract, aşa-i? Ce simplu! Ce analogie rapidă! Ce putem să contactăm? O boală? Avem în...
Dacă n-ar fi (cazul), n-aș povesti. Iar dacă n-aș povesti eu, ar povesti, cu siguranță, alții. În teorie, lucrurile sunt simple: predicatul se acordă cu...
Universul de aproape e mai mereu surprinzător! Astfel că nu e nevoie să răsfoim zeci de pagini ca să ne alimentăm curiozitatea sau să ne...
Se ia DOOM2 și se decupează mintal trei secvențe de corectitudine, de normă actuală, de impunere a unei forme. Regula e regulă, nu? snack (angl.)...
Nevoia te face creativ, iar creația o ia înaintea scrisului, a oficializării, a confirmării avizate, a lucrărilor lexicografice. Avem blog, nu? Dicționarele nu au. Am...
În ceea ce privește vs în ceea ce privesc? Răspunsul e simplu: depinde de ce vreau să spun. Nuanțe. Context. Puțin(tic)ă gramatică. Suficient. Trei situații...
Preocupările mele lingvistice ajung din nou în bucătărie. Dacă unele chestiuni de gramatică nu sunt digerabile pentru toată lumea, îndrăznesc să cred că mai abordabila-i...
Limba română contemporană înregistrează diverse creații, multe dintre ele fiind analizate de lingviști și făcând obiectul unor articole sau studii. La un prim contact cu...
Cărțile se fac din cărți. Articol la articol trage. Redau un fragment dintr-o știre: „Substantivul Covid-19 este de genul feminin, este concluzia oficială a Academiei...
Raportarea la lucrările normative se dovedește utilă de fiecare dată când întrebarea Cum e corect? ne încolțește în minte. O simplă căutare pe www.dexonline (cu...