Norme sănătoase

„Cu cât regula e mai strictă, cu atât capul care a conceput-o e mai prost.” (Jean de La Bruyère)

Chestiunea se aplică și se verifică de multe ori în viața… reală. Gramatica (fie ea și de toate zilele) își are regulile (ei)… stricte. Asta nu înseamnă că sunt și strâmte ori înguste… la minte. Dacă aș căuta un loc numai bun de aplicat reguli, acela ar fi gramatica: o colecție de norme sănătoase.

Observație colectivă: în registrul familiar apar des construcțiile cu la, cu rolul de a marca dativul. (Normal că vorbitorul de rând nu-și bate capul cu dativul și nici nu conștientizează că e vorba de dativ și nu de altceva!) Nu-i așa că ne sunt cunoscute combinațiile de tipul: I-am dat la mama flori de 1 Martie.; I-am făcut la copil ceva bun de mâncare.? Ei bine, aceste alăturări – i-am dat la…, i-am făcut la – sunt condamnate de limba literară, de discursul oficial, de îndreptare și de gramatici. În spațiul public ori dacă suntem puși în situația de a vorbi într-un cadru oficial, nu trebuie să le folosim. Acasă poate că ne oferim bucuria de a încălca norma, de a fi naturali și aproape de obișnuința casei și de a nu vorbi după cum scrie la carte. Contextul – context!

leader board 728 x 90 px

Altă construcție frecventă, neliterară: lui extins dincolo de spațiul permis de normă. Din nou: într-un context în care norma lingvistică trebuie respectată – sunt etichete și cutume și în limbă – nu-și au locul formulări de felul acesta: felicitările lui Ana, colegul lui Florina, părerea lu’ colegu’, ideea lu’ directoru’, din cauza lu’ șefu. Nu e vorba de un moft sau de o pretenție – este o regulă, iar aceasta este simplă: în limba română există cazurile dativ și genitiv, iar ele sunt prinse în cuvinte așa: i-am dat mamei flori, i-am făcut copilului ceva bun de mâncare, felicitările Anei, colegul Florinei, părerea colegului meu. Regulile sunt bune și au fost create pentru a menține o ordine, ca pledoarie pentru coerență, consecvență, claritate. Vorbim corect pentru că ne place să ni se spună că avem un sistem de gândire corect. Vorbitul incorect poate însemna și o gândire strâmbă, o ruptură de logică, grabă, obsesia de a reformula, de a căuta perfecțiunea formală. Nu trebuie să ne complicăm nici viața, nici discursul. E important să percepem nuanțe, diferențe, contexte și să ne comportăm ca atare din punct de vedere lingvistic.

Închei cu speranță și încredere: gramatica nu ne constrânge, ci ne oferă variante, posibilități, ordine și argumente ori explicații pentru toate acestea.

P.S. Descoperire recentă: tată are mai multe forme pentru genitiv-dativ: tátei/lui táta/(+ atribut) tátălui (v. Dicționarul ortografic, ortoepic și de punctuație al limbii române, 2005). Să mai spună cineva că dicționarele fac abstracție de faptele reale de limbă! Ori că un om pasionat de discurs le (poate) cuprinde pe toate! Omul descoperă cât trăiește. Îndată ce încetăm a mai descoperi, ajungem la maturitatea aceea similară unei ape stătute – autosuficientă și plină de reziduuri.