Curtea Constituțională și-a motivat decizia prin care a declarat constituțională prevederea din Legea ANI care poate duce la încetarea mandatului lui Dominic Fritz. Judecătorii susțin că legea nu se aplică retroactiv, ci produce efecte pentru viitor.
Curtea Constituțională a publicat vineri motivarea deciziei prin care a declarat constituțională prevederea din noua Lege ANI referitoare la încetarea de drept a unor funcții sau mandate în cazul persoanelor pentru care există o decizie definitivă privind incompatibilitatea sau conflictul de interese.
Prevederea este cea care poate avea efecte și asupra mandatului primarului Timișoarei, Dominic Fritz.
Unul dintre principalele argumente invocate în sesizările depuse împotriva legii a fost încălcarea principiului neretroactivității. CCR susține însă că noua lege nu schimbă situațiile juridice consumate în trecut, ci stabilește ce se întâmplă de la momentul intrării sale în vigoare.
„Potrivit doctrinei şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale, legea nouă se va aplica – de la intrarea ei în vigoare – atât situaţiilor juridice care se vor naşte, se vor modifica ori stinge după această dată, cât şi efectelor viitoare ale raporturilor juridice trecute.”, se arată în motivarea CCR.
Cu alte cuvinte, Curtea consideră că faptul că situația de incompatibilitate sau conflict de interese a fost stabilită în trecut nu împiedică aplicarea, pentru viitor, a noii reguli privind mandatul.
Judecătorii explică faptul că principiul neretroactivității interzice aplicarea unei legi noi unor situații deja încheiate, însă permite aplicarea ei asupra efectelor viitoare ale unor situații juridice care existau deja la momentul intrării în vigoare a noii legi.
CCR susține că prevederea nu reprezintă o nouă sancțiune aplicată persoanei care ocupă funcția, ci încetarea mandatului ca urmare a faptului că situația de integritate stabilită anterior continuă să producă efecte.
„Practic, norma intertemporală nu reglementează o sancțiune personală aplicabilă titularului funcției/demnității/mandatului, ci întrerupe/încetează de drept funcția/demnitatea/mandatul care a fost viciată/viciat prin fapta titularului său.”, arată Curtea.
Judecătorii susțin că această soluție urmărește protejarea integrității funcției publice și se aplică indiferent de momentul în care a fost stabilită situația care a generat sancțiunea.
În cazul lui Dominic Fritz, prevederea poate duce la încetarea mandatului de primar în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de aceasta.
Decizia CCR nu înseamnă însă că mandatul încetează în acest moment. Legea trebuie să parcurgă în continuare procedura legislativă și să intre în vigoare în forma aplicabilă.
Sesizarea împotriva prevederii a fost formulată de parlamentari PNL și USR, precum și de președintele Nicușor Dan. Decizia CCR a fost criticată public de lideri ai USR și de reprezentanți ai PNL, care au susținut că modificarea legislativă vizează situația lui Dominic Fritz.
În motivarea publicată vineri, Curtea concluzionează că noua reglementare creează un cadru „obiectiv, complet și unitar” privind integritatea în exercitarea funcțiilor publice și că aceasta produce efecte pentru viitor, fără să încalce principiul neretroactivității.