Se-aude, Domnilor?

Dacă n-ar fi (cazul), n-aș povesti. Iar dacă n-aș povesti eu, ar povesti, cu siguranță, alții.

În teorie, lucrurile sunt simple: predicatul se acordă cu subiectul (și numai cu el!). Niște detalii (adică: atribute coordonate) ale subiectului nu schimbă regula. Interpretarea greșită a subiectului și frica de a nu produce un dezacord duc însă la greșeli, la un fals acord.

În practică, lucrurile sunt așa: „Budăi (PSD): «Sunt necesare mărirea pensiei minime, a alocaţiei pentru copii şi a salariilor în învățământ»” (www.economica.net).

În acord cu teoria, lucrurile trebuie să fie așa: „E(ste) necesară mărirea pensiei minime, a alocaţiei pentru copii şi a salariilor în învățământ”. Subiectul este un singur substantiv la singular, neintervenind în această situație  elemente problematice de tipul: majoritate, grup (care se referă la o colectivitate, la o pluralitate și care au forța de a schimba contextual lucrurile).

Când greșeala are argumente sau… portița: înțelesul, interpretarea următoare: mărirea + mărirea + mărirea sunt necesare.

Concluzia: nu e vorba aici de un subiect multiplu (A + B + C), ci de un element principal (regent unic) al unor atribute coordonate. Așadar, predicatul ar fi trebuit să fie la singular (în acord cu subiectul – un substantiv la singular).

O altă interpretare trebuie aplicată în astfel de situații: Limbile română și franceză…; Guvernele român și maghiar…; Popoarele rus și moldovenesc… Construcția cu regentul la plural ar putea fi interpretată, în urma unei analize prea rapide (superficiale), drept un caz tipic de dezacord. Lucrurile nu stau însă așa, adjectivele din structurile de acest tip nu sunt atribute propriu-zise ale substantivului la plural, ci un fel de apoziții care explicitează un atribut subînțeles, următoare: Limbile următoare, adică româna și franceza…

Diferențe, diferențe și o discuție scurtă despre ce se mai aude/vede prin urbea virtuală. Năzbâtii limbistice… ale politicienilor!