Medicul care a vindecat pacienți și scriitorul care a vindecat amintiri

dimitrie grama 3

Despre Dimitrie Grama se spune că a plecat din România geolog și atlet și s-a întors medic și scriitor.

O formulare care rezumă, poate mai bine decât orice biografie, destinul unui om care a avut curajul să își urmeze visurile dincolo de granițe și să transforme fiecare provocare într-o nouă șansă.

În anii regimului comunist, când libertatea era un ideal greu de atins, Dimitrie Grama a ales drumul exilului. A părăsit România într-o perioadă în care o astfel de decizie presupunea riscuri și sacrificii uriașe. Ca mulți dintre cei care au fugit din țară în acei ani, a fost nevoit să își reconstruiască viața de la zero, într-o lume nouă, cu reguli și oportunități diferite.

Mărturisește că a urmat la Cluj patru ani de geologie, după care, în anul 1969, făcând parte din Echipa națională de atletism, după un concurs internațional desfășurat la Stockholm, a rămas în Suedia, cu doar ce aveam pe mine şi vreo 150 de dolari. Cred că provenința și ereditatea familiei mi-a dat putere să supraviețuiesc și să îmi păstrez demnitatea de român. Am continuat studiile la Facultatea de științe, geofizică și geologie și am terminat cu Excellence, Master of Science, adică am luat cel mai mare grad, fapt ce mi-a permis să lucrez în cercetare. Pentru puțin timp, e adevărat, pentru că luasem o decizie ce avea să îmi schimbe viața.”

Suedia e țara care i-a oferit reșițeanului șansa unui alt început fiindcă dorința sa de studiu și pregătire profesională l-au îndreptat către un alt domeniu. A ales medicina, facultate pe care a absolvit-o la renumitul Institut Karolinska din Stockholm.

De-a lungul anilor, a profesat ca medic oncolog în mai multe țări, acumulând experiență și recunoaștere profesională. O perioadă a fost în Danemarca, dar cu stagii profesionale şi în alte țări europene: Upsala University Hospital, Liverpool University Hospital, Norfolk & Norwich University Hospital, King Abdul Aziz Teaching Hospital din Arabia Saudită. Ultima etapă importantă a carierei sale medicale a fost în Gibraltar, teritoriul britanic din sudul Peninsulei Iberice, unde a activat ca medic oncolog, dedicându-și activitatea tratării pacienților aflați în lupta cu una dintre cele mai dificile afecțiuni ale vremurilor noastre. Revenit definitiv în Suedia, petrece câteva luni pe an și în satul copilăriei. Amintirile îl însoțesc pretutindeni, dar cele mai vii rămân legate de satul copilăriei sale, Ilidia. Acolo, printre ulițele liniștite, casele vechi și dealurile care îi veghează frumusețea, se află rădăcinile unei povești de viață care avea să se desfășoare departe de locurile natale.

dimitrie grama 2

 Dimitrie Grama nu și-a limitat existența la lumea științei medicale. În paralel cu profesia de medic, a cultivat o altă pasiune profundă: literatura. Autor de volume de poezie și memorialistică, el a transpus în scris experiențe de viață, emoții și reflecții acumulate de-a lungul unui parcurs existențial neobișnuit. Scrierile sale poartă amprenta omului care a cunoscut atât rădăcinile, cât și exilul, atât succesul profesional, cât și dorul de casă, de satul sau natal Ilidia. „În cartea ,,Ilidia”, care în mare parte este autobiografică, am încercat să mă reîntorc în copilărie, tocmai poate pentru că, acum la maturitate, voiam să-mi explic mie însumi de ce am făcut ceea ce am făcut.

Pentru Dimitrie Grama, literatura a devenit o formă de dialog cu lumea și cu sine însuși. Prin poezie și proză, el a păstrat vie legătura cu limba română și cu locurile natale, demonstrând că identitatea nu poate fi anulată de distanță sau de trecerea timpului.

Meritele sale profesionale și culturale nu au rămas fără ecou în comunitatea din care provine. În semn de apreciere pentru întreaga sa activitate și pentru modul în care a reprezentat Reșița peste hotare, Dimitrie Grama a primit titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Reșița.

grama cetatean de onoare

Povestea sa este una despre curaj, perseverență și puterea de a te reinventa. Geolog, atlet, medic- oncolog, poet și eseist, Dimitrie Grama demonstrează că destinul unui om nu este definit de locul din care pleacă, ci de ceea ce alege să construiască pe drumul său prin lume.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/