Rata șomajului în județul Caraș-Severin a fost de 3,69%, la sfârșitul lunii aprilie, iar cele mai afectate au fost persoanele trecute de 55 de ani.
Numărul șomerilor înregistrați în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă din Caraș-Severin a ajuns la 3.402 persoane, la finalul lunii aprilie. Potrivit instituției, rata șomajului la nivel județean s-a situat la 3,69%.
Din totalul persoanelor fără loc de muncă, 1.315 au fost șomeri indemnizați, iar 2.087 – neindemnizați. Față de luna martie, numărul beneficiarilor de indemnizație de șomaj a scăzut cu 97 de persoane, în timp ce numărul șomerilor neindemnizați a crescut cu 45.
Datele AJOFM mai arată că șomajul afectează într-o măsură mai mare mediul rural. Astfel, 1.847 dintre șomerii înregistrați în evidențele instituției sunt din mediul rural, în timp ce 1.555 locuiesc în mediul urban.
În funcție de sex, bărbații sunt majoritari în evidențele AJOFM Caraș-Severin. La sfârșitul lunii aprilie, erau înregistrați 1.823 de bărbați fără loc de muncă și 1.579 de femei.
Cea mai numeroasă categorie de vârstă este reprezentată de persoanele de peste 55 de ani, unde au fost înregistrate 949 de persoane. Urmează grupa 40–49 de ani, cu 773 de șomeri. Cei mai puțini șomeri sunt în categoria de vârstă 25–29 de ani, unde au fost raportate 182 de persoane.
În ceea ce privește nivelul de educație, cele mai mari ponderi sunt deținute de persoanele fără studii sau cu studii primare, care reprezintă 25,04% din totalul șomerilor. De asemenea, 27,34% dintre persoanele aflate în evidențele AJOFM au studii gimnaziale, iar doar 6,50% au absolvit studii universitare.