În prima intervenție live pe Facebook din biroul pe care îl ocupă, noul primar al Timișoarei le-a prezentat prietenilor virtuali spațiul în care își desfășoară...
Municipalitatea lugojeană a decis amânarea programului de reabilitare a străzii Herendeștiului din lipsa unor garanții legate de asigurarea parametrilor de calitate. Este pentru prima oară...
Consilierii locali au aprobat proiectul de hotărâre privind cumpărarea a două imobile, unul în suprafață de 569 de metri pătrați și celălalt de 283 de...
Distincție prestigioasă pentru profesorul Lazăr Fulger, chirurg la Spitalul Județean din Timișoara. Cunoscut ca fiind o emblemă în chirurgia din România, Lazăr Fulger face acum...
De câțiva ani încoace, pentru românii care recunosc Halloweenul ca sărbătoare, seara de 31 octombrie reprezintă o adevărată provocare. Dacă cei mici abia așteaptă să...
Contextul pandemic a determinat mulți oameni să fie mai altruiști. Este și cazul elevilor brănișteni, care au confecționat măști de protecție textile pentru colegii din...
Lucrările artistei timișorene Pusha Petrov sunt găzduite până la mijlocul lunii ianuarie a anului viitor de Galeria Jecza, prin expoziția intitulată The Unspoken. Artista aduce...
Grupul de Comunicare Strategică transmite că, la nivel național, au fost înregistrate alte 5.753 de cazuri de coronavirus. Dintre acestea, 283 sunt din Timiș, iar...
Activitatea cu publicul a Primăriei Lugoj va fi suspendată pe termen nelimitat după ce patru angajați au fost depistați cu noul coronavirus. Aceștia au avut...
Asociația Timișoara 2021 a selectat câștigătorii pentru cele 12 picturi murale care vor fi făcute pe fațadele căminelor din Complexul Studențesc. Realizarea primei lucrări a...
La Băile Herculane, în premieră, se pot efectua terapii cu ozon de către pacienții care au suferit de COVID-19. Grand Hotel Minerva oferă pachete de...
Iulius Gardens a intrat în atmosfera de toamnă și îi așteaptă pe timișoreni în mijlocul naturii, care etalează o coloristică deosebită în centrul viu al...
ADR Vest anunță startul depunerilor de proiecte pentru finanțări nerambursabile care se adresează întreprinderilor mici și mijlocii din Regiunea de Vest. 74 de milioane de...
Profitând de participarea online la învestirea lui Romeo Dunca în funcția de președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, ministrul de Interne, Marcel Vela, a organizat o...
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, așteaptă demisia de onoare a fostului consilier al lui Nicolae Robu, care i-a atacat dur pe Klaus Iohannis, pe Ludovic Orban,...
Plimbări cu bicicleta la Satchinez, drumeții la Cascadă, mic dejun la Margina sau o gustare în Șură. Sunt doar câteva propuneri de petrecere a timpului...
Salvator de vieți omenești în viața de zi cu zi, Alin Georgescu, în vârstă de 44 de ani, pasionat de poezie și glume de bun-gust,...
Pandemia de coronavirus a redus mare parte din activitățile obișnuite. Cu toate acestea, există încă o mulțime de modalități prin care oamenii, în special copiii,...
De acum fost primar al Timișoarei, Nicolae Robu a plâns în timp ce își citea discursul la ceremonia în care i-a predat ștafeta lui Dominic...
Nu numai SARS-CoV-2 îi trimite pe oameni în izolare, ci și alte 23 de patologii din sfera bolilor infectocontagioase. Guvernul României a aprobat documentul care...
Alianța USR-PLUS a organizat astăzi o conferință în cadrul căreia a prezentat candidații cu care propune românilor o altfel de politică după data de 6...
Dominic Fritz a anunțat că după luni întregi, presărate cu tot felul de piedici, este pregătit de treabă. Primarul „orașului cool” a dezvăluit care sunt...
Perchezițiile și descinderile efectuate ieri, 29 octombrie, pe raza județelor Caraș-Severin și Timiș, au avut ca rezultat cercetarea mai multor persoane suspectate de săvârșirea mai...
Weekend-ul acesta cei de la La Pas propun un atelier online despre calitatea mierii și o degustare, tot online, alături de producători autentici din Țara...
Incidența cazurilor de infectare în județ este în creștere. Totodată, a crescut și numărul de focare active. Prefectura Caraș-Severin a decis nu doar închiderea mai...
Se fac pregătiri pentru sezonul rece la Spitalul de Campanie, ridicat pe Stadionul CFR din Timișoara. Corturile vor fi înlocuite cu containere, iar în final...
Conform celor mai recente date furnizate de ISJ Caraș-Severin, 68 de unități școlare din județ sunt nevoite să aplice modul de predare online, ca urmare...
În absența singurului reprezentant al PMP în Consiliul Local Caransebeș, care ar fi avut rol hotărâtor, liderul Pro România, Bebe Pasere, și liberala Andra Pleșa...
Au explodat cazurile de coronavirus la nivel național. După ce ieri a fost depășit pragul de 6.000 de îmbolnăviri, astăzi au fost raportate alte 6.546....
Primarul Timișoarei și președintele CJ Timiș și-au transmis, vineri, mesaje de prietenie, de pe scena Filarmonicii „Banatul”, în discursurile susținute după ceremonia de învestitură a...
Pompierii militari cărășeni au intervenit de urgență, noaptea trecută, la două accidente rutiere produse pe drumurile din județ, unul – pe raza municipiului Reșița, celălalt,...