Datorită vs datorată

Pornesc la drum cu o certitudine. Validarea vine dinspre gramatici, simțul limbii și intuiția, precum și o sintagmă ce-mi place și căreia îi ofer actualizări frecvente (cauza tuturor relelor) susținând și încurajând regula. Astfel, gruparea din cauza se folosește corect în enunțuri exprimând un efect nefavorabil, în vreme ce prepoziția datorită se folosește în combinații care exprimă un efect favorabil. Câteva exemple simple pentru a susține diferențierea: A făcut accident din cauza neatenției.A câștigat concursul datorită talentului său. În Gramatica de bază a limbii române ni se spune clar și simplu că este corect să ne exprimăm așa: A scăpat cu viață datorită unui mare noroc.Din cauza vizibilității reduse, au avut loc multe accidente., diferențierea context pozitiv – context negativ fiind esențială.

Trebuie să admit că DEX-ul e mai puțin ferm, iar la o primă citire putem încuraja sinonimia dintre din cauza și datorită. Informația este prezentată astfel: datorit, -ă „(Cu valoare de prepoziție, în forma datorită) Mulțumită, grație; din cauza, din pricina”. Mi-a atras atenția punctuația – punct și virgulă între perechile de sinonime. Acest lucru mă duce cu gândul la contextualizare. Multe cuvinte sunt sinonime, acest lucru nu înseamnă însă că sunt general substituibile; trebuie să fim atenți la context și la caracterul contextului în care vrem să plasăm cuvântul; vorbim astfel de adecvare, de potrivire, sensul asemănător nefiind suficient. De altfel, conceptul sinonimie parțială susține această direcție de interpretare.

Noul dicționar explicativ al limbii române marchează diferența mai bine, categoriile de sens fiind și mai clar delimitate: „DATORÍTĂ prep. 1) (exprimă un raport instrumental) Cu ajutorul; prin intermediul. 2) (exprimă un raport cauzal) Din cauza; din motivul; mulțumită; grație. / v. a datora”. Din nou, raportarea la context este crucială. Până la urmă, şi doar cu decât sunt sinonime, contextualizarea le separă: Am doar un frate. vs Nu am decât un frate. 

Verbul a datora deschide o altă călătorie prin lumea cuvintelor: dacă am zice accident datorat neatenției, accidentul s-a datorat neatenției? Ar fi oare vreo restricție aici? Este a datora dependent de un context pozitiv? Micul dicționar academic ne răspunde: datorat, -ă înseamnă „care este provocat de ceva”, „care se explică prin ceva”, „care este cauzat de ceva”. Poate de aici ciocnirea lui datorită cu din cauza și tendința de a asocia cauza cu prepoziția… în cauză. Explicații pot exista, dar de ce să stricăm ordinea creată de gramatici? Uneori căutăm ordinea, iar gramaticile nu fac decât să susțină libertatea, posibilitatea. Încă un lucru: DEX-ul nu este un îndreptar, o lucrare normativă, el înregistrează cuvinte aparținând unor registre diferite, unor domenii diferite, treaba lui, cum s-ar spune, este să EXplice fapte de limbă, nu să ordoneze și să stabilească ce este corect și de ce. Prin urmare, argumentul apare/scrie în DEX nu e destul de puternic pentru a susține o chestiune ce ține de formă. Câte dicționare – atâtea misiuni!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/