Telefonul de la miezul nopții

victor nafiru 1 of 1 620x400

Toamnă gri, gri, nu cri-cri-cri, cu frunze tot mai puține, nopți tot mai lungi, cu miros de pastramă și gust de tulburel, cu soarele pregătit de iernat, cu credincioși intrați în Postul Crăciunului. Toamnă melancolică și tristă, cu (Că)Călin File din Poveste la bulău, vreme de stat în casă, de numărat banii rămași până la salariu ori pensie. Era să zic, și de făcut copii, dar oare cine mai face copii în vremurile astea de chin și jale?

În sfârșit. Undeva în București sună un telefon. Aproape de ora culcării.
– Alo, Ilie, tu ești?
Ilie face, intenționat, o mică pauză, să se dumirească cu cine vorbește.
– Da, eu sunt, dar cu cine vorbesc, dacă nu e cu supărare.
– Cu mine, Ilie. Cu mine, prietenul tău cel bun.

Ilie insistă:
– Dacă nu-mi spui cine ești, terminăm conversația, mai ales că e 12 noaptea.
– Ce dracu, bă, Ilie, tu chiar nu mă mai recunoști?
– Hai, spune repede cine ești și ce vrei.
– Bă, Ilie, sunt eu, Ludovic, prietenul tău de la Forța Dreptei. Sică. Sică Mandolină.
– Bată-te norocul să te bată, Lajos. Dar ce-ai pățit, dom’le cu vocea că nu te-am recunoscut deloc.
– N-am pățit nimic, doar că sunt puți obosit după o noapte de cântat.

Ilie pare surprins de ce aude. Ludovic îl lămurește:
– De câțiva ani cânt la nunți, botezuri, petreceri că, deh, după ce Iohannis m-a dat afară din guvern, n-a vrut nimeni să mă mai angajeze. Nici ai mei, nici ăia de la USR. Și cât bine le-am făcut eu, Ilie… Și ieri noapte am avut o cununie civilă și un majorat. Și am cântat până am răgușit. Am supt eu niște faringosept, dar degeaba.
– Sincer, n-am știut că ai rămas pe drumuri. Că n-ai avut un loc de muncă. Vedem după fuziune și găsim noi o funcție sau un job și pentru tine.

Sică Mandolină, emoționat:
– Mulțumesc, Ilie, ai rămas același mare om, mare caracter
– Ei, lasă acuma, Lajos. Dacă noi între noi nu ne ajutăm, cine s-o facă: Grindeanu? Olguța?
– Mare dreptate ai, Ilie, dar să știi că nu pentru funcție și job te-am sunat. Cum am putut sta atâția ani cântând pe la mesele altora, așa aș putea trăi și de acum încolo. Te-am sunat să-ți spun că noi suntem pregătiți, psihic, de fuziune. Tot partidul. Personal am vorbit aproape cu toți în parte. Că tu știi că noi suntem puțini, da’ buni, vorba lu’ Gică Hagi. Avem și organizații mici, dar și organizații mari, cu mult peste media procentuală a partidului în alegeri, aia de 1,6%. La Dolhasca ne apropiem de 1,8%. Și la Reșița, cred că stăm bine, dacă nu chiar foarte bine. Și creștem, și tot creștem. O să vezi că până la fuziune o să fim cât ăia de la USR. Cu ce ai tu, cu ce vin eu, vom deveni o forță.

Ilie, fericit.
– Ce surpriză mi-ai făcut tu mie, Lajos. Mi-o sărit și somnul, frate. De oameni ca tine am nevoie. O să te pun șef la două comisii: la cea culturală și de distracții și la cea de epurări, că dacă nici tu nu știi cine merită să rămână în partidul ăsta și cine nu, atunci, cine? Tu întocmești referatele, eu le semnez.
– Dacă tu zici, așa o fi, Ilie. Aș mai sta cu tine de vorbă, dar trebuie să mă refac, că mâine seară cânt la petrecerea unui pesedist. Îmi place, nu-mi place, asta e, trebuie să trăiesc și eu până ajung din nou la putere.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/