Cui i-e frică de pleonasme?

Vorba românului isteţ: Cui i-e frică de orice nor nicio călătorie nu face! 

Cam aşa-i povestea şi cu pleonasmele. Cu cele de pe toate listele ne-am obişnuit, e mai greu însă să scăpăm de pornirea omenească de a explica, de a convinge, de a influenţa – context propice pentru apariţia repetiţiilor supărătoare pentru unii, amuzante pentru alţii, pretext de discuţie şi de ceartă pentru… alţi alţii.

A-şi aduce aportul. Pleonasm… clasic. Pentru cei care ştiu franceză, lucrurile sunt simple, transparente: a aduceapporter. Pentru cei care nu ştiu, dar o duc bine într-ale logicii, lucrurile devin simple şi transparente: Aport! –interjecţie cunoscută. Las definţia aici pentru cei sceptici: „strigăt cu care se îndeamnă un câine să aducă vânatul împușcat sau un obiect aruncat. – Din fr. apporte (< apporter)”.

Aceeaşi sursă – DEX – ne ajută şi cu sensul substantivului aport: „contribuție materială, intelectuală, morală etc. adusă de cineva într-o acțiune comună. – Din fr. apport (< apporter)”. Definiţia e excelentă pentru că ne oferă şi varianta de structură corectă: a aduce o contribuţie, în loc de repetiţia condamnată *a aduce aportul. Parcă mai deranjantă e repetiţia vocalei iniţiale decât structura în sine, alăturare pe care mulţi o percep ca fiind un standard, un clişeu, un ceva care se foloseşte şi care şi-a găsit locul în uz. Un detaliu: contribuţie ce înseamnă? Nu cumva tot… aport? Contribuţia prespupune (o) aducere(a)… Am ajuns de unde am plecat. Totuşi, a contribui e definit aşa: „a-și aduce contribuția (morală sau materială), a participa la o acțiune comună; a înlesni apariția sau dezvoltarea unui lucru” (DEX).

Cum putem evita pleonasmul? Simplu: folosind un verb neutru: a avea: a avea un aport; a avea o contribuţie.

Apropo de verbe care apar în multe combinaţii…

Interesantă mi se pare o informaţie prezentă într-un dicţionar mai vechi: „A face aport = (despre cîini) a aduce în dinți vînatul împușcat sau un obiect aruncat anume. Cîinele a învățat să facă aport.” (www.dexonline.ro, sursa: DLRLC (1955-1957). S-ar putea folosi alăturarea şi în alte contexte? Nu am întâlnit-o, semn că pentru vorbitori nu este o opţiune.

Până la urmă, întrebările fac orice discuţie despre vocabularul actual interesantă, nu plusarea ori susţinerea unor chestii evidente. Nu putem ignora faptul că e foarte uşor să călcăm pe terenul pleonasmului. În ciuda listelor mai vechi ori mai noi, mai devreme sau mai târziu tot ajungem să scăpăm un dar, totuşi, un urmează apoi ori un mai am încă.