Express de Banat vă prezintă momentele sportive remarcabile ale anului 2015 în județul Caraș-Severin. Momente care au adus bucurie iubitorilor sportului și faimă acestui colț...
Deputatul PSD Ioan Benga, despre care se spune că ar trage pentru Liceul „Mircea Eliade” din Reșița într-o competiție neoficială, dar existentă, pentru păstrarea unui...
Fostul primar al Reșiței a vorbit în fața instanței care îl ține din noiembrie 2015 în spatele gratiilor despre activitatea sa infracțională desfășurată în calitate...
Tribunalul Caraș-Severin a admis excepțiile invocate de două dintre inculpate, profesoarele Elena Monda și Elena Roman, cărora li s-ar fi încălcat dreptul la apărare, și...
Investigatorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au rămas muți de uimire când au văzut opulența din vila fostului primar al Reșiței, care, sunt...
Conducerea echipei de ligă secundă Metalul Reșița a hotărât să le dea posibilitatea seniorilor să își găsească alte angajamente, având în vedere situația financiară precară...
Arestat la mijlocul lunii noiembrie pentru luare de mită, Mihai Stepanescu a fost adus astăzi, de la Penitenciarul Popa Șapcă din Timișoara, la Tribunalul Caraș-Severin!...
Procurorii și ofițerii de la Combaterea Crimei Organizate au descins în această dimineață la mai multe adrese din Reșița, la locuințele unor tineri bănuiți de...
Caraș-Severinul nu a fost denumit deloc întâmplător Mica Sicilie de către organele de cercetare penală din afara județului! Drept dovadă sunt zecile de dosare penale...
Echipa de futsal Muncitorul Reșița a pierdut la începutul acestui an unul dintre jucătorii săi de bază, portarul Vasile Giurcanu. Acesta a optat pentru cealaltă...
Scandalul școlilor sanitare din Caraș-Severin a scos la iveală lucruri murdare care se petrec la Inspectoratul Școlar, acolo unde se iau decizii în mod discreționar,...
Peste gardul Penitenciarului „Popa Șapcă” din Timișoara, surse demne de toată încrederea transmit că fostul primar al Reșiței scrie cât e ziua de lungă și,...
Alesul local a reacționat dur la adresa salvatorilor din Caraș-Severin plecați pe urmele unui bărbat la 13 ore de la momentul anunțării dispariției acestuia! Afară...
Liderul Ligii a IV-a Caraș-Severin la fotbal, CSM Școlar Reșița, pregătește o mutare interesantă în această iarnă. Oficialii grupării din Valea Domanului au confirmat interesul...
2016 se anunță un an plin de evenimente care vor produce schimbări majore la nivelul județului. Totodată, e anul în care vom primi destule răspunsuri...
Edilul-șef al Reșiței a fost unul din cei mai precauți „clienți” ai investigatorilor anticorupție din Reșița și Timișoara, dar procurorul DNA, Lucian Dolcu, cel care...
Cei 47 de bătrâni de la azilul din Anina, care urmează să-și caute alt adăpost deasupra capului după ce Guvernul României a demonstrat încă o...
Pesedistul Nicolae Ştefănescu, care a renunţat recent la toate funcţiile pe care le deţinea în partid, îl atacă direct pe preşedintele PSD Caraş-Severin, Ion Mocioalcă,...
Pare incredibil, dar liberalii au propus un social-democrat pentru o importantă funcție de conducere în județ! Și mai greu de crezut e ceea ce au...
Atentatul terorist dejucat la Târgu Secuiesc, evenimentele din Franța din ultimul an și valurile de migranți ajunse la granița cu România, printre care nu s-ar...
Administraţia locală caransebeşeană nu a luat deloc în râs proiectele spectaculoase, poate uşor fanteziste, ale omului de afaceri care a concesionat aeroportul oraşului de la...
Consilierul judeţean Nicolae Ştefănescu l-a deconspirat pe generalul Talpeş, fostul şef al Serviciului de Informaţii Externe şi fost senator al României, care ar fi pus...
Nicolae Miu Ciobanu a emis în mod surprinzător, în ajunul Crăciunului, întâmplător sau nu după ce liderii liberali Marcel Vela și Valeria Schelean au amenințat...
Marți, 29 decembrie, ora 13.00, va avea loc ședința extraordinară a Consiliului Județean Caraș-Severin cu următoarele puncte înscrise pe ordinea de zi: Proiect de...
Transportul public de persoane în orașul de pe Timiș și Sebeș se va efectua în scurt timp cu autobuze noi, ultramoderne, silențioase și care îndeplinesc...
Aleșii locali din Caransebeș au ridicat astăzi mâna în plen pentru retragerea sprijinului financiar acordat până acum echipei de fotbal! Gugulanii nu vor mai continua...
Fostul primar al Reșiței, Mihai Stepanescu, trimis în judecată pentru fapte de corupție, era foarte nemulțumit de faptul că procentul de zece la sută din...
Dacă Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Caraș-Severin întârzie să dea publicității topul celor mai buni sportivi cărășeni ai anului 2015, în schimb cluburile sportive...
Sala de evenimente „Alex” din Moldova Nouă a găzduit în Ajunul Crăciunului un eveniment de mare emoţie, care a adus magia sărbătorilor de iarnă în...