EXCLUSIV. Stepanescu s-a îmbolnăvit! Are nevoi speciale, trebuie să iasă urgent de după gratii!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Fostul primar al Reșiței nu suportă deloc bine arestul preventiv și încearcă în mod repetat să obțină plasarea sa sub control judiciar sau măcar în arest la domiciliu!

Profesorul Viorel Pașca, unul din cei mai apreciați avocați din Timișoara, a prezentat instanțelor de judecată o mulțime de motive pentru care Mihai Stepanescu ar trebui să iasă din Penitenciarul Popa Șapcă, acolo unde se află în stare de arest preventiv. Apărătorul ales al edilului a învederat, printre altele, faptul că inculpatul Stepanescu a recunoscut faptele reţinute în sarcina sa, înţelegând să solicite judecarea cauzei în baza procedurii simplificate şi că urmărirea penală este finalizată în prezent, iar procesul s-ar putea încheia încă de la primul termen pe fond.

Mai mult decât atât, avocatul Pașca susține că arestul la domiciliu poate realiza aceleaşi scopuri procesuale ca şi arestul carceral şi i-ar permite fostului primar, date fiind afecţiunile de care acesta suferă, să respecte un regim alimentar special pe care nu ar avea posibilitatea să-l urmeze în stare de arest preventiv. Totodată, nu ar exista elemente din care să rezulte că Stepanescu s-ar sustrage cercetării judecătorești şi nici nu a încercat să influenţeze martorii din cauză sau să împiedice buna desfăşurare a procesului penal.

promovare banner maxagro

Avocatul Viorel Pașca insistă și pe un alt aspect, și anume, că Mihai Stepanescu regretă că „s-a lăsat prins” în săvârşirea acelor fapte reţinute în sarcina sa, că el nu a pretins sume de bani, ci doar le-a acceptat, că denunţătorul a înţeles să avanseze sumele de bani cu intenţia de a câştiga ulterior alte licitaţii şi că edilul este vinovat doar de faptul că a acceptat „să intre în acest joc”, el neavând tăria să renunţe. Potrivit avocatului său, Stepanescu ar fi apreciat în continuare de către comunitatea din Reșița, iar pericolul pentru ordinea publică nu există şi nu va exista în viitor. În cazul în care instanța ar fi de acord ca Stepanescu să fie plasat în arest la domiciliu, acesta și-ar dori să execute această măsură la vila din Timişoara, astfel că nu s-ar afla în comunitatea în care a ocupat funcţia de primar şi nu ar exista pericol de influenţare a probelor. Pașca e convins că Stepanescu a realizat că prin faptele sale şi-a încălcat atribuţiile de serviciu, dar regretă în mod sincer săvârşirea acestora.

În ceea ce priveşte situaţia sănătăţii lui Stepanescu, care a arătat că ar suferi de o boală cronică, instanţa a apreciat până acum că acesta nu este un motiv pentru a nu se lua măsura preventivă a arestului, neexistând niciun document la dosar că o asemenea boală ar putea constitui un impediment cu privire la executarea măsurii preventive.

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/