Firme căpușă în Primăria Reșița! Ultimii doi primari au furat cu ambele mâini!

Președintele partidului Mișcarea Populară Caraș-Severin, Ionuț Popovici, a încălcat legea tăcerii instaurată la nivel de județ și acceptată tacit de mai toți liderii politici de la noi, lansând atacuri dure la foștii edili ai Reșiței, dar și la adresa partidelor care i-au susținut!

Popovici acuză nereguli mari care s-ar petrece în administrația locală reșițeană și e convins că aceste lucruri nu sunt cauzate de lipsa de profesionalism, ci de hoție. În susținerea afirmațiilor sale a amintit că primarii care au condus municipiul în ultimii 11 ani au ajuns în spatele gratiilor, acuzați de fapte de corupție. „Ce s-a întâmplat în ultimii zece ani cu Primăria Reșița?! A fost decimată! Să discutăm de fostele Urban, CET, Prescom! Nu au făcut altceva decât să externalizeze serviciile care erau în proprietatea Primăriei. Prima dată ar trebui să stopăm scurgerea de bani către fel și fel de clientelă politică! De asta suntem unde suntem. Sunt foarte multe firme căpușă! Reșița cumpără Internet de la Timișoara, birotică la fel. Prescomul făcea transport, strângea gunoiul, făcea apă-canal. S-a desființat și baza Prescomului s-a vândut pe 290.000 de euro. S-au externalizat serviciile. Păi Roatir, Brantner și celelalte firme care prestează servicii pentru Primăria Reșița nu sunt buni samariteni, ei fac profit. Ei nu au venit să ne ajute pe noi pentru că suntem reșițeni, ei fac profit. Cu costuri minime, primăria putea păstra aceste secții și să meargă în continuare cu ele”, a comentat liderul MP Caraș-Severin.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Popovici a mers mai departe și i-a desființat pur și simplu pe Mihai Stepanescu și Liviu Spătaru, ultimii doi primari ai Reșiței, ieșiți de curând din Penitenciarul Popa Șapcă. Primul, fiind plasat în arest la domiciliu, iar al doilea, după ce și-a ispășit condamnarea. „Nu e în ordine ce se întâmplă. Ultimii doi primari au fost dați de PSD și PNL. Au fost arestați pentru că au furat! Cu ambele mâini! Nu o spun eu, ci o spune justiția! Nu știu ce ar mai putea spune actualii candidați ai PNL sau PSD”, a mai declarat liderul Mișcării Populare în Caraș-Severin.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/