Interzis în viața publică! Sorin Frunzăverde a fost eliminat din administrația publică și ucis politic!

Condamnarea președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin înseamnă, cel mai probabil, sfârșitul carierei sale politice, dar și finele unei perioade de mai bine de două decenii în care a deținut mai multe funcții de demnitate publică!

Sorin Frunzăverde a fost condamnat în primă instanță la doi ani de închisoare cu suspendare pe un termen de încercare de patru ani. Tribunalul Caraș-Severin i-a aplicat și mai multe pedepse complementare, care înseamnă de fapt interzicerea mai multor drepturi.

Atât pentru Sorin Frunzăverde, cât şi pentru Ionesie Ghiorghioni, judecătorul a aplicat, ca pedeapsă complementară, interzicerea a trei drepturi, pentru o perioadă de 5 ani „de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere”. Astfel, acestora li se interzice, „dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice”, „dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de Stat” și „dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public”.

CITEȘTE ȘI: NEWS ALERT. Frunzăverde și Ghiorghioni, condamnați la închisoare!

Practic, Frunzăverde își ia adio de la administrația publică dacă sentința Tribunalului Caraș-Severin va fi menținută și de Curtea de Apel Timișoara. Totodată, e greu de crezut că va mai avea vreun cuvânt de spus pe scena politică, chiar Statutul PNL obligându-l să bată în retragere. Situația ar putea deveni chiar mai complicată pentru liderul CJ dacă procurorii DNA vor ataca și ei soluția instanței de fond și vor insista în aplicarea unei pedepse privative de libertate. La Ionesie Ghiorghioni lucrurile sunt cam clare. Acesta va sta aproape zece ani în pușcărie, potrivit instanțelor de fond, astfel că ieșirea sa din scenă a avut deja loc pentru totdeauna.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/