Fostul șef al Serviciului Public Întreținere și Reabilitare Caransebeș, Ion Gheorghe Ștefan, inculpat pentru două infracțiuni în dosarul pavelelor din curtea Sinagogii, dosar în care...
Chiar dacă oficial nu s-a anunțat nimic, alegerile locale par să fie pe aproape. Liberalii le-ar vrea la sfârșitul lui septembrie, adică peste trei luni...
În pofida zvonurilor care au circulat în ultimul timp referitoare la o înțelegere între PSD și Pro România în perspectiva alegerilor locale și parlamentare din...
Furtuna a făcut ravagii în localitățile din Banat. Patru case au rămas fără acoperiș în Racovița, opt case și 27 de curți au fost inundate...
Întrucât internauții și nu numai au sesizat tăieri de copaci în ciuda faptului că edilul Timișoarei susține că se implică în plantarea lor, Nicolae Robu...
Începând de luni, Iulius Town își reia activitatea, implementând peste 40 de acțiuni de prevenire și distanțare fizică. Măsurile presupun acțiuni permanente de dezinfecție, reorganizarea...
Grădinițele de stat din Timișoara pot fi deschise. Primarul Robu a declarat că este nevoie de revenirea la stilul de viață de dinainte de pandemie,...
În urma sesizărilor pe care societatea Colterm le-a primit din partea asociațiilor de proprietari pentru facturile emise pe lunile aprilie și mai, a transmis mass-mediei...
Candidatul PNL la șefia Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, este de părere că la Moldova Nouă trebuie să existe neapărat un port în care să...
Comisia Tehnică a Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere a adus o veste bună. Drumul Boilor din Moșnița se va intersecta cu Centura de...
Deși, în ultima perioadă, la nivelul județului Caraș-Severin se tot discută despre o reîntregire a Stângii, formulă care să asigure culoarea roșie a județului pentru...
Partener lider în proiectul SIA VEST, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș susține activitatea și interesele celor 24 de start-upuri înființate în cadrul proiectului....
Imaginea stațiunii Muntele Mic este pe cale să sufere cea mai mare schimbare din ultimii ani, este de părere unul dintre proprietarii de pensiune și...
PMP va vota prelungirea stării de alertă, afirmă deputatul Cornel Sămărtinean şi preşedintele PMP Timiş. Acesta consideră că trebuie să se ţină seama de părerea...
O amplă acţiune de curăţare a bazinelor şi a instalaţiilor ce compun sistemul de filtrare şi clorinare de la cea mai mare uzină de apă...
Absolvenții cărășeni ai promoției curente au la dispoziție un termen de 60 de zile de la absolvire pentru a se înscrie în evidențele Agenţiei Judeţeane...
Agențiile de turism au început să-și deschidă porțile pentru turiști, după relaxarea măsurilor, însă sunt preferate tot vacanțele în afara țării, pentru că sunt mai...
Medicul timişorean Virgil Musta vorbeşte de un posibil val doi al pandemiei de coronavirus. Acesta spune că viruşii au o anumită sezonalitate şi nu exclude...
Dacă relaxarea măsurilor impuse de autorități în contextul epidemiologic a dat startul calculului politic, ticluirii alianțelor, share-ului de cuvinte tăioase în spațiul public cu ocazia...
Liderul Partidului Verde din Moldova Nouă, Eugen Băleanu, deși e gata să scape orașul de „virusul Torma”, cu referire la mandatul actualului edil în fruntea...
Vila Elisabeta din stațiuna Băile Herculane a primit undă verde pentru reabilitare, o clădire emblematică pentru care, de mai bine de 7 ani, se încearcă...
Nicolae Robu s-a aprins în cadrul unei conferinţe de presă şi a ripostat la acuzaţiile de corupţie care i-au fost aduse. Primarul Timişoarei a spus...
Clădirea Cinematografului Arta, o ruină în momentul de faţă, va fi readusă la viaţă printr-o intervenţie de amploare. Astăzi a avut loc în curtea fostului...
Proiectul construirii unei baze de lansare a ogivelor ce pot salva culturile agricole și comunitatea de dezastrele produse de grindină a fost dezbătut ani de...
Președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, înaintează Guvernului o serie de patru măsuri care, din punctul său de vedere, ar fi niște legi eficiente pentru...
Alianța USR-PLUS intră în cursa pentru Primăria Sânandrei. Marius Herța și-a prezentat activitatea desfășurată în interesul comunei și spune că dorește o dezvoltare armonioasă pentru...
Dacă sunteți în Timișoara în weekend, Iulius Town vă propune o serie de activități în aer liber pentru a reintra încet în normalitate. Cinema outdoor...
Cele două săptămâni de pregătire a elevilor din anii terminali în vederea examenelor naționale se încheie astăzi, motiv pentru care Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin a...
Patronul firmei A. T., Stan Iscrulescu, a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală...
România rurală nu înseamnă doar agricultură. Europarlamentarul Vlad Botoș vrea dezvoltarea sectorului non-agricol. Useristul spune că activitățile economice meșteșugărești, turistice și serviciile viitoare vor reduce...
O plimbare în grădina zoologică poate fi o modalitate facilă și accesibilă de relaxare. Până acum însă lucrurile erau complicate de măsurile impuse de coronavirus....
Proiectul care ține reșițenii cu sufletul la gură înaintează cu pași repezi spre linia de sosire. Silueta ultra modernă a complexului imobiliar City Center Reșița...