Alianţa PSD-PRO România nu-şi are rostul în comuna Pojejena: „Alianţa nu ajută”

untitled design set 970x90 px

Deși, în ultima perioadă, la nivelul județului Caraș-Severin se tot discută despre o reîntregire a Stângii, formulă care să asigure culoarea roșie a județului pentru încă patru ani în urma alegerilor,  există totușiUAT-uri în care varianta gândită nu doar că nu va avea aplicabilitate, ci nu pare să modifice considerabil procentul obținut de social-democrați. Este și cazul comunei Pojejena.

Chiar dacă relaxarea măsurilor impuse de autorități în contextul epidemiologic a dat startul calculului electoral, ticluirea alianțelor nu pare întotdeauna un câștig. Din contră. Seamănă mai degrabă cu o bătaie de cap a partidelor mari care, în urma pactului politic, vor trebui să facă față pretențiilor emise de partidele mici, căci, de, schimb pe schimb.

În ciuda faptului că PSD şi Pro România și-ar da mâna la nivel județean, primarul comunei Pojejena nu are de gând să aplice rețeta la nivelul UAT-ului pe care îl conduce, formațiunea politică din care face parte fiind capabilă oricând, în opinia sa, să scoată un rezultat bun, chiar fără ajutor.

„În primul rând, eu nu sunt cu alianțele. În al doilea rând, vorbesc strict despre comuna mea. La mine în comună, alianța nu ajută. La nivel local, această alianță nu va fi luată în considerare, chiar dacă ea s-ar materializa la nivel județean. Referitor la ce fac restul partidelor și alianțele pe care le pregătesc, acest aspect nu mă interesează deoarece trăim într-o țară democratică și fiecare are dreptul să aleagă varianta pe care o consideră câștigătoare.”, a explicat, pentru expressdebanat.ro, edilul social-democrat al comunei cărășene, Mira Radovancovici.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/