„Obligația la rația de minim bun simț!…”, şi-a intitulat senatorul de Caraş-Severin Ionuţ Chisăliţă o postare de pe pagina sa de Facebook, pornită de la o...
O dovadă de atașament mai rar întâlnită a fost oferită noaptea trecută de o cățelușă care și-a pierdut stăpâna cu care petrecuse atâtea nopți sub...
Centrul de management al deșeurilor pe care Uniunea Europeană l-a finanțat cu zeci de milioane de euro în Caraș-Severin întârzie să fie pus în funcțiune,...
Reșițenii s-au bucurat aseară de o comedie spumoasă, urmărită împreună cu echipa de filmare. Mai precis, trei actori, regizorul și scenaristul filmului românesc „Pup-o, mă!”...
Împlinirea unui secol de la încheierea Primului Război Mondial va fi celebrată printr-o serie de manifestări interactive în capitala județului Caraș-Severin. Universitatea „Eftimie Murgu” din...
După aproape 3 luni de când a preluat conducerea societății Transport Urban Reșița, Daniel Jurubescu admite că nu este o treabă ușoară. Pe scurt, indiferent...
CSM Reșița a obținut cea mai categorică victorie a sezonului, 5-0, în deplasare, cu Ocna Mureș, dar rosso-nerii sunt deja ieșiți din ecuația promovării, astfel...
Transformările secolului XXI, care, parcă, au loc cu viteza luminii, prezintă atât avantaje (cum ar fi, de exemplu, evoluția tehnologiei), cât și dezavantaje. Unul dintre...
Susţinătoare declarată a premierului Viorica Dăncilă, deputatul de Caraş-Severin Luminiţa Jivan ar putea intra în cărţile remanierii guvernamentale, atâta timp cât are parte, la rându-i,...
Amănunte tot mai șocante ies la iveală după ce DIICOT a destructurat grupul infracțional organizat specializat în comercializarea de etnobotanice și alte amestecuri cu efect...
Următoarele două zile se anunță numai bune de pupat: duminică, la Reșița, iar luni, la Oravița și Caransebeș. Echipa de filmare a comediei „Pup-o, mă!”,...
Întâlnirea președinților seniorilor liberali din zona Vest a avut loc la Caransebeș, în prezenţa senatorului PNL de Caraș-Severin, Marcel Vela, secretarul Senatului României. Au participat...
Prietenul meu miliţian Adi Nica nu se potoleşte şi ne trânteşte o nouă colecţie de snoave, de prin Miliţie adunate. Abia ieşit la pensie, le-o...
Manifestările dedicate zilelor „Credință și cultură la Moniom” continuă și în aceste zile. Parohia „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din Moniom invită întreaga comunitate să...
Furnizorul de componente auto de talie internațională cu sediul central în Germania și cu peste 60 de locații în mai mult de 20 de țări,...
În fiecare an, data de 9 Noiembrie marchează, la nivel internațional, comemorarea victimelor rezultate în urma atacului nazist față de evreii din Reich (09.11.1938). La...
Teatrul de Vest din Reșița și-a dat mâna cu alte 3 instituții de cultură din România și astfel a luat naștere ceea ce managerul Florin...
S-au încins spiritele în urma unui articol publicat de Express de Banat, pe baza unei postări a Sindicatului Administrației Publice „Forța Legii”. Vicepreședintele Consiliului Județean...
Fostul președinte al Secției de Contencios Administrativ și Fiscal de la Tribunalul Caraș-Severin, Nicușor Maldea, judecat în prezent într-un dosar de corupție pentru că ar...
După anul 2017, în care mitul a aniversat 55 de ani de la momentul expozițiunii, Phoenix se întoarce în fața publicului cu un proiect inedit:...
„Arta Incluzivă – Acces la cultură pentru copiii și tinerii dezavantajați„ („InclusiveArt – Access to culture for disadvantaged children and youth”), proiect finanțat prin Programul...
Începând cu luna noiembrie, Centrul de Diagnostic Imagistic Neuromed din Caransebeș va pune la dispoziția pacienților unul dintre cele mai performante aparate de tomografie computerizată...
Un nou spectacol de gală se pregătește, la finalul acestei săptămâni, pentru cei care aleg să meargă la Cinematograful Dacia din Reșița. Echipa de filmare...
Primăria Reşiţa s-a înscris într-o competiţie RO SMART, cu un proiect numit „Reşiţa nu stă la coadă“. „Ajută-ne să câștigăm finanțarea pentru reducerea cozilor de la...
Veşti bune pentru angajaţii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraş-Severin, anunţate de Elena Amzoi, directorul executiv al instituţiei. Proiectul de buget pentru anul...
Caraș-Severinul încă se chinuie să se alinieze standardelor europene în ceea ce privește gestionarea deșeurilor, deși a avut la dispoziție zeci de milioane de euro...
Casa de Cultură din Reşiţa, imobil ce încă aparţine Uzinei Constructoare de Maşini, are din această lună un nou administrator, care îi ia locul lui...
În calitate de președinte al Grupului parlamentar de prietenie cu Regatul Thailandei, deputatul PSD de Caraş-Severin Luminiţia Jivan anunţă că azi, 6 noiembrie, a avut...
Liviu Dragnea nu l-a mazilit pe Ion Mocioalcă, așa cum anunțau cea care vrea să-i ia locul, deputata Luminița Jivan, și secretarul general adjunct Codrin...
Nu mai puțin de 5 filme noi vor putea fi vizionate weekendul acesta în Caraș-Severin. Încet, încet se apropie și sărbătorile, așa că este momentul...
Ocolit în CEx-ul de ieri al PSD de răzbunarea lui Liviu Dragnea, care i-a eliminat pe doi dintre contestatarii săi, președintele PSD Caraș-Severin vorbește despre...
Anunțată de surse din anturajul președintelui PSD Liviu Dragnea, dar mai ales de deputata Luminița Jivan, înlocuirea lui Ion Mocioalcă de la șefia filialei județene...
Polițiștii caută un bărbat care a bătut un șofer de autobuz din Timișoara. Fața individului a fost surprinsă de camerele de supraveghere din mijlocul de transport. Incidentul a avut...
Caraiman, noul brand din portofoliul Bergenbier S.A., parte a grupului Molson Coors Beverage Company, a fost primit cu entuziasm de către consumatorii români, reușind, la o lună de la...
Președintele Consiliului Județean Timiș îl acuză pe prefectul județului Timiș că boicotează procesul în care acesta din urmă a contestat hotărârile de repartizare a sumelor către primării. Alin Nica...