Întoarcerea la tradițiile satului – cartierul reșițean Moniom, la ceas de mare sărbătoare

Manifestările dedicate zilelor „Credință și cultură la Moniom” continuă și în aceste zile. Parohia „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din Moniom invită întreaga comunitate să redescopere tradițiile satului și să-și cinstească ocrotitorii printr-o serie de acțiuni cultural-educative.

Evenimentul, sprijinit de Episcopia Caransebeșului și ajuns la cea VI-a ediție,  se încadrează în activitățile derulate cu ocazia sărbătoririi ocrotitorilor bisericii și ai centrului. Manifestările derulate pe întreg parcursul săptămânii trecute continuă cu un tradițional eveniment folcloric care își propune să adune întreaga comunitate.

„Practic accentul este pus pe întoarcerea la tradițiile satului, la tradițiile înaintașilor, la portul popular, la joc, iar scopul este să încercăm să reunim comunitatea cât mai bine, pentru că atunci când un sat sau o comunitate sfințește ocrotitorii spirituali e o zi de sărbătoare, și sărbătoarea înseamnă voie bună. Vor pleca, sâmbătă, 10 noiembrie, de la biserică, la ora 16, în port popular copii, tineri, vârstnici și toți cei care vor să îmbrace costumul tradițional,  precedat de un tur de sat cu strigături și urlături, așa cum era odată în satul românesc. Şi se va merge către Căminul Cultural, acolo unde va avea loc un spectacol folcloric de cântece și dansuri populare, susținute de corul Pui de Cer și de corul Laude. Așa cum se obișnuiește la sat, un asemenea program nu se poate încheia decât cu o masă câmpenească sau masă tradițională la ceaun, pregătită de cei din comunitate”, a declarat părintele Mihai Ciucur, responsabilul pentru înființarea Centrului de Tineret Moniom și pentru întreaga dezvoltare a comunității peste care slujește.

Evenimentul a debutat săptămâna trecută cu Sfânta Liturghie, în prezența mai multor preoți, continuănd cu o reprezentație corală a celor de la: Pui de cer, Laude și Corul Asociației tinerilor ordocși din Banatul de Munte – coordonat de părintele profesor Gheroghe Tiscu, de la Facultatea de Teologie din Caransebeș. Tot cu acest prilej, localnicii din Moniom, după ce marți au ieșit la cimitir pentru pomenirea celor plecați dintre noi, joi s-au reunit în cadrul unei șezători intitulate „Să ne cunoaștem ocrotitorii” . În prezența a peste 20 de elevi, părintele Mihai Ciucur a vorbit despre Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, despre îngeri și despre Sfântul Nectarie, al doilea ocrotitor al bisericii de la Moniom.

„Un lucru foarte important pe care doresc să-l subliniez este faptul că sâmbătă feciorii satului vor juca călușarul. Câlușarul este un dans popular specific comunității de la Moniom, din moși-strămoși. Din ce știu eu, mai sunt doar două comunități în Caraș Sveerin în care se mai joacă călușarul: Moniomul și Câlnicul, și se joacă la ruga satului, în principiu, dar de câțiva ani de zile se joacă călușarul și la Hramul Bisericii, pentru că Hramul Bisericii este sărbătoarea satului. Este păstrat cu sfințenie acest obicei ca tinerii, chiar copiii de mici să joace călușarul, e un dans specific zonei”, a mai adăugat Mihai Ciucur.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/