DRÄXLMAIER, al treilea exportator din România, interesat de Reșița!

Furnizorul de componente auto de talie internațională cu sediul central în Germania și cu peste 60 de locații în mai mult de 20 de țări, pentru care lucrează peste 55.000 de angajați, i-a cerut primarului Nelu Popa informații despre Reșița.

Prezent la încă o întâlnire cu importanți investitori străini și români, Popa s-a purtat ca un veritabil om de marketing, a zugrăvit Reșița într-un oraș cu mare potențial economic, într-un oraș ofertant din toate punctele de vedere, astfel că imediat i s-au cerut date suplimentare. De la managerul general al uneia dintre cele mai importante companii străine care activează în România! „Am prezentat în vreo 20 de minute Reșița și oportunitățile de business din oraș și am avut bucuria să-l cunosc pe CEO-ul DRÄXLMAIER România, care este al treilea exportator după Dacia Pitești și încă o companie. Are undeva la 5.000 de angajați la Brașov și 3.000 la Sânnicolau Mare. După expozeul legat de oraș mi-a spus că vrea o carte de vizită și mi-a spus că nu-i trecea prin minte că Reșița are aceste oportunități de afaceri. I-am vorbit despre școala duală, despre poziționare, despre istoria industrială, despre parcul industrial, despre apropierea de autostradă”, a afirmat Nelu Popa.

Primarul Reșiței a vrut la rândul său să afle de la CEO-ul DRÄXLMAIER de ce marii investitori sunt greu de adus în orașe de categoria a doua sau a treia. I s-a explicat că s-au concentrat în primă fază pe București, apoi pe Timișoara, Cluj, Iași, Brașov sau Sibiu. Ar fi totuși trei explicații. În primul rând, marii investitori se duc unii după alții. Apoi, decizia lor e de multe ori subiectivă și poate depinde de calitatea unui vin sau a unui steak de vită. Iar în al treilea rând, i s-a spus primarului Reșiței, trebuie să se bată toba mai tare, Reșița să fie promovată pe toate canalele posibile.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/