Motive de bucurie pentru minoritatea sârbă din Clisură. După ce au respectat tradiţia ,,badnjakului”, iar moşul a ajuns în casele lor, credincioşii sărbătoresc zilele acestea...
Aproape 40.000 de creştini ortodocşi de rit vechi din Banat, din care peste 30.000 de sârbi, sărbătoresc astăzi Ajunul Crăciunului (Badnji dan) după calendarul gregorian....
Începută în urmă cu câţiva ani, construcţia Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” a fost stopată din lipsă de finanţare. Autorităţile locale şi-au propus ca în 2014...
Primul pachet de fonduri europene ce s-a întins în perioada 2007-2013 a atras atât administrațiile locale, cât și mediul privat spre inițierea de proiecte cu o...
Spitalul Orăşenesc din Moldova Nouă a beneficiat de dotări noi, la final de an. Prin demersurile administraţiei locale şi cu ajutorul Fundaţiei „Triumph des Herzens”...
Crăciunul, sărbătoarea așteptată cu nerăbdare, zăpada, bulgăreala, distracția, vinul fiert, toate acestea fac parte dintr-un tablou frumos de iarnă. Însă toate acestea sunt doar un...
Încă de la sosirea primelor ninsori, autoritățile cărășene au început de zor amenajarea orașelor pentru sărbătorile de iarnă. Îmbrăcate în mii de luminițe, cele mai...
Cu propriile datini şi obiceiuri, credincioşii din întreaga lume sărbătoresc Naşterea Domnului. Chiar dacă tradiţia sau originea multor ţări s-a pierdut în negura vremilor, frumuseţea...
Primăria Moldova Nouă le pregătește locuitorilor un eveniment inedit pentru ziua de 27 decembrie. Atenție amatorilor de muzică bună, pentru că muzicienii Filarmonicii Timișoara urmează...
Cultura sârbă s-a făcut remarcată din nou în Banatul Montan, de data aceasta cu ajutorul doctorului Mircea Meilă care, cu multă răbdare, a expus pe...
Tribunalul Caraş-Severin a pronunţat sentinţa în dosarul tinerilor care vindeau cannabis şi etnobotanice, în special în Şcoala Nr. 4 şi la Liceul Tehnologic „Clisura Dunării”....
Oraşul Moldova Nouă s-a făcut remarcat anul acesta printr-un sport mai puţin practicat în zonă. Acest lucru a fost posibil cu ajutorul unui grup de...
Deşi majoritatea vânătorilor sunt pasionaţi de perfecţiunea actului în sine, există persoane care o fac din plăcerea de a petrece, motivat şi activ, o parte...
Autorităţile din Moldova Nouă au reuşit să ţină sub control problemele apărute la nivelul oraşului, de-a lungul acestui an. Ba mai mult, în ciuda crizei...
Acţiunea „Pomul de iarnă 2013”, organizată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin şi alte instituţii partenere, a adunat mult mai multe infracţiuni decât anul trecut....
Chiar dacă şi-au atins scopul şi momentan au ieşit de după gratii, interlopul ,,Steli” din Moldova Nouă, liderul Sorin Udrea şi ceilalţi ,,locotenenţi” ai celui...
Oamenii de afaceri de pe malul fluviului denigrează protecţia mediului în Clisură. Asta reiese în urma monitorizării efectuate de voluntarii Grupului Ecologic de Colaborare Nera...
După ce membrii Grupului Ecologic de Colaborare Nera s-au ales cu diplome de „Voluntar European 2013”, coordonatorii grupului au stabilit programul pe anul viitor. Liceul...
Cea mai importantă sărbătoare din an pentru țară se consumă astăzi în Caraș-Severin cu discursul oficialităților cărășene, cu spectacole de muzică tradițională, dar și cu...
Forţa de muncă se extinde tot mai mult în Caraş-Severin. Tinerii absolvenţi de facultate au şanse mari să-şi găsească un job după terminarea studiilor, în...
Reșițenii s-ar putea îmbogăți cu stadionul de atletism și baza sportivă din Lunca Bârzavei, pe când locuitorii orașului Moldova Nouă sunt lăsați fără port. La...
Numărul mare de parlamentari care au ajuns să reprezinte județul la București nu pare să ajute prea mult administrațiile locale din teritoriu. Asta, întrucât criza...
Cărăşenii pasionaţi de vânătoare şi-au făcut bilanţul pe anul acesta, dar nu pe hârtie, ci la petrecerea organizată în cinstea lor. Succesul şi amintirile adunate...
Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara este forma finală în urma regionalizării Agenției Naționale de Administrare Fiscală și cuprinde și filiala județului Caraș-Severin. Alături...
Campania de prevenire a consumului de droguri, organizată de autorităţile locale şi judeţene în Clisura Dunării, a ajuns la final. Elevii care au participat la...
În cadrul ședinței organizate vineri la sediul PSD, deputatul Ioan Benga a pus în discuție subiectele de impact pentru județ. Acestea nu mai așteaptă decât...
Sfârşitul de săptămână a adunat în oraşul de la malul fluviului sute de oameni pasionaţi de tradiţie. Asta, pentru că minoritatea sârbă „a bifat” în...
Proiectul inițiat de primarul comunei Berzasca de mai bine de un an încă își așteaptă partea de cofinanțare pentru a putea fi demarat. Bugetul județului...
Rafalele de vânt din ultimele zile au afectat locuitorii de pe malul fluviului, poluarea de la iazul de decantare Tăuşani-Boşneag devenind un coşmar pentru aceştia....
Express de Banat, cotidianul online preferat de cei mai mulţi dintre cărăşeni, împlineşte astăzi doi ani de existenţă. La ceas aniversar, întreaga echipă Express de...
În cursul acestei dimineți, polițiștii de frontieră timișoreni, cărășeni și mehedințeni întreprind descinderi în 38 de locații din sud-vestul țării. În Caraș-Severin, în vizor sunt...
Noile investiții străine deja implementate la nivelul județului vor ridica economia zonei. Forța de muncă cărășeană nu a așteptat decât apariția unor investitori dornici să...
Caraiman, noul brand din portofoliul Bergenbier S.A., parte a grupului Molson Coors Beverage Company, a fost primit cu entuziasm de către consumatorii români, reușind, la o lună de la...
Social-democratul și-a depus astăzi candidatura pentru Primăria Reșița, însoțit de o parte din oamenii pe care Popovici îi vrea alături de el în Consiliul Local după alegerile din 9...
Caraiman, împreună cu Florin Piersic, invită lumea la un moment de răgaz
Liceul „Ana Aslan” din Timișoara, reabilitat cu bani europeni
Programul de lucru al RETIM pentru 1 mai și sărbătorile pascale în Timiș
Disputa pe banii repartizați de CJ Timiș primăriilor, tranșată după alegerile locale
Alin Nica intră și el oficial în cursa pentru un nou mandat în fruntea CJT
Șofer de autobuz din Timișoara, bătut! Agresorul, căutat de Poliție
Grupare de hoti din Timișoara, arestată! Furau colete din lockere
La Timișoara, pe fosta stradă Zoe: anticariat sui-generis și prima ediție a Târgului de carte „Second Eye”. Deasupra de „Muzeul consumatorului comunist”… Într-o țară în care 11 milioane de...