Mare bucurie. A trecut moțiunea, a picat Dăncilă. Ura! Dar îmi inspiră mai degrabă un „ura și la gară”. De ce? Pentru că opoziția a...
Prăbușirea Guvernului Dăncilă i-ar putea aduce la masa negocierilor, față în față, pe Ion Mocioalcă și Luminița Jivan. Doar teoretic însă, secretarul general Pro România...
Adoptarea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă e o lovitură grea pentru PSD, dar în niciun caz nu este una fatală. Social-democrații merg mai departe cu Viorica Dăncilă spre...
Trei cetățeni afgani, călăuziți de un cetățean iranian, au intrat în vizorul polițiștilor de frontieră Naidăș după ce au încercat să ajungă ilegal într-un stat...
Secretarul general al Pro România, Ion Mocioalcă, anunță un adevărat dezastru pentru PSD Caraș-Severin după ziua de astăzi, în care e ferm convins că moțiunea...
Social-democrații cărășeni i-au pus gând rău președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, dar vicele Flavius Nedelcea a refuzat să fie protagonistul loviturii din Palatul Administrativ! Dezvăluirea a fost făcută...
A treia campanie de donare de sânge din acest an în orașul de la malul Dunării, intitulată „Împreună dăruim viaţă”, a fost un real succes....
Unitatea medicală de pe Valea Carașului se bucură de investiții consistente în ceea ce privește aparatura medicală, stabilirea diagnosticelor fiind tot mai precisă cu ajutorul...
Bisericile ortodoxe de la malul Dunării, împreună cu Centrul de Transfuzie Sanguină Reșița, demarează la mijlocul acestei săptămâni campania umanitară de donare de sânge intitulată...
Weekendul trecut, conducătorii auto le-au demonstrat polițiștilor rutieri că pe drumurile publice din județ este nevoie de supraveghere. În cadrul acțiunii demarate pentru combaterea și...
Caraș-Severinul a rupt o parte importantă din banii puși la dispoziție din Fondul de Dezvoltare Instituțională, nouă localități urmând să se bucure de investiții în infrastructură! ...
În vederea unui învățământ calitativ, Liceul Tehnologic „Clisura Dunării” a mai inaugurat, în acest an, chiar de Ziua Educației, alte două spații moderne pentru elevi,...
Centrul de Tineret „Sfânta Varvara”, împreună cu Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Moldova Nouă, organizează și în acest an campania umanitară intitulată „Ghiozdanul cu bucurii”, susținerea...
Trecerea dintr-o tabără în alta reprezintă noua modă politică în sezonul toamnă-iarnă din acest an. Județul Caraș-Severin nu face excepție. Cel mai recent „studiu de...
Liderul PSD Caraș-Severin e convins că moțiunea de cenzură nu va trece de votul de joi și exclude totodată varianta ca Pro România să vină...
Secretarul general al Pro România, deputatul de Caraș-Severin Ion Mocioalcă, numără zilele Guvernului și dezvăluie calculele făcute pentru un nou Guvern PSD. De data asta,...
În comuna condusă de Nicolae Tismănariu, proiectul alimentării cu apă este supus unui proces de transformare completă. Era fierului pare de mult apusă, iar noua...
Acuzat că în anii de mandat nu a făcut altceva decât să manevreze terenurile aflate în proprietatea orașului Moldova Nouă după interesele proprii, edilul Torma...
Medicina din Banat va face noi pași importanți pentru reducerea mortalității bolii secolului trecut, cancerul. Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Pius Brînzeu” Timișoara va avea...
Nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă i-a adus sfârșitul unui timișorean care desfășura activități de exploatare forestieră în apropierea satului Știnăpari. Astăzi,...
Opoziția se laudă cu un număr de semnături peste majoritatea parlamentară în momentul când a depus moțiunea de cenzură. Ați spune punct ochit, punct lovit....
În fiecare an, la data de 5 octombrie, întreaga lume sărbătorește Ziua Educației și a celor care activează în acest domeniu, dascălii fiind indispensabili unui...
La doar câteva zile de la ședința ordinară a Consiliului Local Moldova Nouă, moment în care s-a luat act de demisia foștilor consilieri PSD (Lavinia...
Camera Agricolă Caraș-Severin, împreună cu Primăria Oravița, bifează sâmbătă, 5 octombrie, o nouă ediție a Târgului de Toamnă, programat să aibă loc pe platoul din...
Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București a revenit în Caraș-Severin la mai puțin de doi ani de la ultima sa vizită. De această dată,...
Sute de pensionari din orașul de la malul Dunării au avut parte de o seară de poveste cu ocazia sărbătoririi Zilei internaționale a Persoanelor Vârstnice....
Începând cu luna octombrie, timp de trei săptămâni, toți locuitorii din Răcășdia sunt așteptați să se prezinte la biblioteca din comună, acolo unde va avea...
Cea mai recentă ședința ordinară a Consiliului Local de la malul Dunării a decurs cum nu se putea mai bine. Deși ordinea de zi conținea...
În doar câteva ore, Sala de Evenimente Alex Moldova Nouă va fi gazda unui moment de-a dreptul emoționant, cele două asociații de pensionari de pe...
Politicienii de la malul Dunării s-au pus de acord, în cadrul celei mai recente ședințe ordinare a Consiliului Local, să îmbunătățească gradul de colectare a...
Fostul primar liberal de la malul Dunării, Adrian Torma, nu s-a putut abține nici de această dată să critice mișcările făcute de fostul său președinte,...
Prefectul județului Caraș-Severin, Matei Lupu, împreună cu reprezentanți din cadrul Ministerului Economiei, ai Inspectoratului de Stat în Construcții, cu reprezentanți de la Apele Române, dar...
Caraiman, noul brand din portofoliul Bergenbier S.A., parte a grupului Molson Coors Beverage Company, a fost primit cu entuziasm de către consumatorii români, reușind, la o lună de la...
În trei localități din județ au fost montate astfel de dispozitive, urmând ca acțiunea pompierilor să continue și în următoarele zile. A început montarea primelor detectoare de fum și...
La Timișoara, pe fosta stradă Zoe: anticariat sui-generis și prima ediție a Târgului de carte „Second Eye”. Deasupra de „Muzeul consumatorului comunist”… Într-o țară în care 11 milioane de...