După ce l-a făcut hoț pe Silviu Hurduzeu, fostul președinte al administrației publice județene, Romeo Dunca recidivează în urma verificării unui număr de 20 de...
Consilierul din cadrul Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Caraș-Severin, care a fost prins când lua mită de la un tânăr agricultor, iar în schimbul...
Religia are ca fundament universal iubirea, iar în centrul ei se află omul. Toate aceste principii sunt vorbe fără valoare dacă nu își găsesc aplicabilitatea....
Unul dintre cele mai circulate bulevarde din Reșița se închide timp de o săptămână, începând de mâine. Primăria Reșița anunță că această măsură este necesară...
Lucrurile par să se îndrepte spre bine în Caraș-Severin în privința infectărilor cu SARS-CoV-2. Incidența cazurilor este astăzi de 2,2 cazuri la 1.000 de locuitori,...
Un format diferit în aceast an greu încercat de pandemie, pentru sărbătoarea de Hanuka, dar care are același rezultat, să ajungă la sufletele a sute...
Un raport recent al The World Economic Forum privind egalitatea între bărbați și femei plasează România pe ultimul loc în Uniunea Europeană și pe locul...
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare a autorităților au fost înregistrate 6.171 de noi cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus. Dintre...
Câți români știu cum arată măștile care îi protejează de virusul ucigaș SARS-CoV-2? Care sunt particularitățile lor și unde anume se comercializează aceste măști? Vedem...
Controversatul computer tomograf, care ar fi trebuit să ajungă la Reșița din anul 2018, a fost adus, săptămâna trecută, la Staționarul 2 al Spitalului Județean...
Imaginile apărute în spațiul public chiar de Ziua Națională a României, cu oameni dezbrăcați și neputincioși pe holurile Spitalului Județean de Urgență Reșița, într-o mizerie...
Fosta șefă PSD Caraș-Severin, trimisă în judecată de DNA Timișoara pentru că și-ar fi folosit influența conferită de calitatea de parlamentar pentru a obține anumite...
Weekendul trecut, poliţiştii au aplicat 250 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 85.000 de lei, pentru nerespectarea Legii 171 din 2010 și alte acte...
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus trimiterea în judecată a fostei șefe PSD Caraș-Severin, alături de omul de afaceri...
Muzeul Jocurilor Video – o inițiativă privată, condusă de Andrei Bălbărău, dedicată istoriei și evoluției jocurilor video pe toate platformele. Muzeul se află în Universitatea...
Muzeul Cineastului Amator a luat naștere, printr-o inițiativă unică și privată, în incinta Universității „Eftimie Murgu”. Scopul muzeului este de a aduce în atenția publicului...
Executivul a aprobat prelungirea termenului de aplicare a hotărârii de guvern care prevede aprobarea programelor naționale de sănătate, programe prin care este asigurat tratamentul bolnavilor...
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 6.333 de cazuri noi de coronavirus. Peste 260 au fost raportate...
Asociația Nevo Parudimos implementează în perioada 1 august 2020 – 31 iulie 2022 proiectul „Dezvoltarea abilităților și cunoștințelor tinerilor care doresc să lucreze în sectorul...
Magistrații Tribunalului Caraș-Severin n-au mai manifestat clemența de altădată, au ținut cont de pericolul major pe care îl presupune vânzarea de droguri unor copii și...
Câteva grupuri de voluntari din Asociația Nevo Parudimos își alocă timpul liber gestionării adăpostului local pentru câini situat lângă lacul Doman. Sarcinile voluntarilor constau în...
O campanie din online face pași mărunți, dar siguri, spre o cauză nobilă în prag de sărbători. Revista faptelor bune, În Bine, și ONG-ul BrightEd,...
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 6.460 de cazuri noi de coronavirus – 319 au fost raportate...
Raed Arafat, secretar de stat în MAI, a anunțat prelungirea stării de alertă. Astfel, toate măsurile vor rămâne în vigoare, inclusiv interdicția ieșirii din casă...
Primarul Reșiței negociază cu o firmă austriacă pentru achiziționarea unui teren pe care aceasta îl deține într-o zonă industrială tot mai solicitată a municipiului odată...
Centrul de Management Integrat al Deșeurilor de la Lupac s-a deschis mult prea târziu pentru doi dintre operatorii care ar fi trebuit să colecteze selectiv...
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 7.067 de cazuri noi de coronavirus. Aproape 250 au fost raportate...
Romeo Dunca vrea să facă treabă, asta pare să fie destul de clar, dar la fel de evident este că îi sunt servite o mulțime...
Regizorul reșițean Sabin Dorohoi pune la cale un lungmetraj, continuarea filmului „Calea Dunării”, apărut în anul 2014. Tema rămâne aceeași: drama copiilor ai căror părinți...
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 7.365 de cazuri noi de coronavirus. Peste 300 au fost raportate...
Primarul Reșiței gândește cu o viteză mult prea mare decât cea cu care par a fi învățați funcționarii din Ministerul Transporturilor și de la Căile...
Ajutorarea semenilor ar trebui să fie o constantă pe parcursul întregului an, cu atât mai mult în apropierea sărbătorilor de iarnă. Cum, de cele mai...
Nu doar succesul merită aplauze. Uneori și eșecul. După șase ani de pauză, „Fuckup Nights” Timișoara revine cu The Comeback Edition, un eveniment care pune în lumina reflectoarelor proiectele...
Credincioșii sunt așteptați duminică, 5 aprilie, la Sfânta Liturghie și la Procesiunea de Florii, organizată la biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din cartierul reșițean Moniom, pentru a marca...
Consiliul Județean Caraș-Severin implementează un proiect major de infrastructură rutieră, ce vizează modernizarea DJ 684. Investiția, finanțată prin Programul Regional Vest, va îmbunătăți conexiunile rutiere dintre județe și accesul...
Consiliul Județean Caraș-Severin implementează un proiect major de infrastructură rutieră, ce vizează modernizarea DJ 684. Investiția, finanțată prin Programul Regional Vest, va îmbunătăți conexiunile rutiere dintre județe și accesul...