ADI Intercom Deșeuri rupe contractele cu firmele care ar fi trebuit să colecteze selectiv în Caraș-Severin!

Centrul de Management Integrat al Deșeurilor de la Lupac s-a deschis mult prea târziu pentru doi dintre operatorii care ar fi trebuit să colecteze selectiv în patru din cele șase zone în care a fost împărțit județului Caraș-Severin. Contractele se reziliază și se organizează din nou licitație pentru atribuirea serviciilor altor firme interesate.

Implementarea proiectului „Sistem integrat de management al deșeurilor solide în județul Caraș-Severin” se face cu o întârziere de câțiva ani din cauza problemelor întâmpinate la construirea deponeului de la Lupac. Întârzierea respectivă a generat probleme și pentru firmele care câștigaseră licitațiile pentru prestarea serviciilor de colectare selectivă a deșeurilor în patru din cele șase zone ale județului. Astfel, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Intercom Deșeuri Caraș-Severin, adică asocierea dintre Consiliul Județean și cele 77 de unități administrativ teritoriale ale sale, se vede nevoită să caute acum, când Centrul de Management Integrat al Deșeurilor este funcțional, noi operatori.

„Am încercat să câștigăm timp, am propus firmelor despre care știam că nu mai pot opera în județul Caraș-Severin din diferite motive să reziliem contractele pe cale amiabilă. Am obținut acest acord. Acum mai așteptăm doar ca primăriile să ne dea acceptul pentru rezilierea contractelor. Ulterior vom demara în cel mai scurt timp procedura de licitație pentru atribuirea acestor servicii altor operatori. De ce s-a ajuns la rezilierea contractelor cu firmele respective? Contractele au fost semnate acum patru ani! Ar fi trebuit să înceapă demult activitatea, dar cum deponeul de la Lupac nu a fost deschis decât acum, nu au putut opera nici ele. La una dintre firme sunt ceva probleme cu acționariatul, din ce am înțeles, iar alta este în procedura falimentului. ADI a fost informată de ambele că sunt de acord cu rezilierea contractelor pe cale amiabilă, ne grăbim cu procedura de atribuire a serviciilor altor operatori”, a explicat Daniel Borduz, directorul ADI Intercom Deșeuri Caraș-Severin.

Este vorba despre firmele Senesi SPA și Brai Cata și contractele de colectare selectivă în zonele 1, 4, 5 și 6 ale județului. Zona 1 ar fi trebuit acoperită de firma italiană Senesi SPA. Mai exact, municipiul Reșița, orașele Bocșa și Anina și comunele Târnova, Armeniș, Slatina Timiș, Bucoșnița, Buchin, Turnu Ruieni, Bolvașnița, Păltiniș, Brebu, Zorlențu Mare, Ezeriș, Fârliug, Berzovia, Ramna, Vermeș, Măureni, Doclin, Ocna de Fier, Dognecea, Carașova, Lupac, Goruia, Copăcele, Teregova, Văliug și Brebu Nou. Contractul cu firma italiană a fost semnat în 18 octombrie 2017.

Zona 4 a fost atribuită prin contractul semnat în 25 noiembrie 2016 firmei Brai Cata. Operatorul urma să deservească localitățile Oravița, Ticvaniu Mare, Ciclova Română, Răcășdia, Vrani, Vărădia, Berliște, Ciuchici, Sasca Montană, Cărbunari, Naidăș, Ciudanovița, Grădinari și Forotic.

În Zona 5, mai exact în Băile Herculane, Cornea, Cornereva, Domașnea, Iablanița, Luncavița, Mehadia, Mehadica și Topleț, trebuia să opereze tot Brai Cata. Contractul cu ADI a fost semnat în decembrie 2016.

Zona 6 înseamnă Oțelu Roșu, Băuțar, Marga, Rusca Montană, Zăvoi, Glimboca, Obreja, Constantin Daicoviciu și Sacu. Și de aici trebuia să colecteze deșeurile tot Brai Cata. Contractul a fost semnat la finele lui 2016.

Rămân valabile contractele cu SC Ionela, operatorul cu sediul în Moldova Nouă, care acoperă deja zonele 2 și 3, Bozovici și Pojejena. Până la găsirea altor operatori pentru zonele 1, 4, 5 și 6, UAT-urile au contracte încheiate individual cu firme de profil, astfel încât deșeurilor să fie ridicate regulat.