Zeci de locuințe din Reșița și localitățile învecinate sunt cotrobăite în această dimineață de polițiștii de la Serviciul pentru Combaterea Crimei Organizate Caraș-Severin, sub coordonarea...
Prezent în orașul de la malul Dunării, acolo unde s-a întâlnit cu liderii filialelor Pro România din zona Clisurii Dunării: Moldova Nouă, Pojejena, Sichevița, Coronini,...
Promovarea obiectivelor și a frumuseților naturale ale oricărei zone din România și nu numai depinde, în primul rând, de resursa umană specializată în domeniul turistic,...
Elevii LTCD vor porni cu dreptul în anul școlar 2020-2021. Două spații din incinta instituției de învățământ vor fi supuse unor ample lucrări de amenajare,...
Doi polițiști au pus mâna pe telefoane în loc să scoată pistoalele și să tragă în timp ce erau ultragiați de un individ băut, care...
Liberalii au aruncat cu praf în ochii românilor pentru ca aceștia să nu vadă o realitate economică dezastruoasă și un viitor și mai sumbru după...
Cele două formațiuni politice vor susține un candidat comun pentru șefia Consiliului Județean Caraș-Severin! În cadrul unei întâlniri care a avut loc astăzi, Călin Popescu...
Sistemul de colectare „din poartă în poartă” începe în localitățile aparținătoare Reșiței! Doman, Câlnic, Moniom, Țerova, Secu și Cuptoare vor putea scăpa de deșeurile menajere...
Cancelarul Austriei a anunțat că Guvernul va impune noi restricții pentru persoanele care intră în țară din România. Cetățenii care intră în statul austriac vor...
Administrația Bazinală de Apă Banat a amendat o primărie cu 80.000 de lei pentru faptul că nu a salubrizat apele aparținătoare UAT-ului. În urma unei...
Doi polițiști, aflați în misiune, au fost răniți în urma unui accident de circulație în zona localității cărășene Armeniș. Oamenii legii au fost transportați de...
Nici n-a oficializat hotărârea de a candida pentru șefia Consiliului Județean Caraș-Severin că se și vede discreditat de „cei pe care îi deranjează de vreo...
Câștigător al alegerilor locale în 2016 din partea PNL, Adrian Torma, venit din mediul de afaceri direct în fotoliul de primar, a reușit să se...
Proiectul privind modernizarea funicularului reșițean, în vederea transformării acestuia într-un obiectiv edilitar și de interes turistic, își urmează cursul, chiar dacă nu va mai exista...
Primarul din Băile Herculane este acuzat că-i ia de proști pe cetățenii orașului și că face achiziții cel puțin îndoielnice din banii publici! Organele de...
Refuzat de liderul PNL Caraș-Severin pentru a discuta despre o eventuală reconciliere și tratat drept trădător, primarul Caransebeșului îl așteaptă pe Marcel Vela în campania...
Piața 1 Decembrie 1918 prinde contur cu fiecare zi ce trece, constructorul dovedește seriozitate, iar municipalitatea este mulțumită de stadiul lucrărilor. Primarul Ioan Popa speră...
Rotarienii din Caransebeș au sărbătorit festivitatea de încheiere a anului 2019-2020 și predarea ștafetei către un nou președinte, conform regulamentului clubului. Președintele din ultimul an,...
Primarul Caransebeșului anunță că mâine, 8 iulie, va începe acțiunea de dezinsecție, cu aceeași firmă care a prestat acest serviciu anul trecut. Dacă la vremea...
Directorul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Caraș-Severin a ținut neapărat să-l pună la punct pe primarul Reșiței, Nelu Popa, după ce acesta din urmă...
Un accident de circulație s-a produs în această după-amiază în oraşul de la malul Dunării. În urma ciocnirii frontale dintre două autoturisme, o şoferiţă şi...
Anunț de participare – Nr. 10.892 /02.07.2020 În conformitate cu prevederile Ordonanţei de Guvern nr. 51/1998 (republicată), cu modificările și completările ulterioare, privind îmbunătăţirea sistemului...
Liderul PNL Caraș-Severin, Marcel Vela, nu are nevoie să mai stea la masă cu Felix Borcean pentru a negocia termenii unei împăcări și ai unei...
Cu furtul în sânge, un bărbat de 38 de ani, care locuiește fără forme legale pe raza municipiului Reșița, a fost reținut de polițiștii cărășeni....
Milionarul Romeo Dunca, totodată candidatul PNL pentru președinția Consiliului Județean Caraș-Severin, a avut un nou atac violent la adresa silvicultorilor, care de această dată ar...
Reșița scapă de țânțari! Ample lucrări de dezinsecție terestră vor avea loc între 8 și 11 iulie, în intervalul orar 22.00 – 5.00. Apicultorii sunt...
Începând din această săptămână, elevii de liceu care au promovat examenul de Bacalaureat au acces la platforma online a Universității „Eftimie Murgu” Reșița: https://uem.ro/admitere/, instituție...
Marcel Vela s-a întâlnit, zilele trecute, în biroul său de la Ministerul Afacerilor Interne, cu prefectul județului Cluj, Mircea Abrudan, depistat pozitiv la testul COVID-19,...
Edilul Caransebeșului e sigur de victorie în alegerile locale indiferent dacă va candida independent sau susținut de vreun partid ori chiar mai multe, însă îl...
Impozitele locale se reduc cu 50% pentru anumiți caransebeșeni. Decizia a fost aprobată de consilierii locali. Hotărârea a fost luată în sprijinul celor care au...
Au început lucrările la Centrul pentru Persoane Vârstnice, un proiect cu finanțare europeană implementat de Primăria Municipiului Caransebeș. Conducerea administrației publice locale a emis ordinul...