Actuala conducere a Consiliului Județean e somată să rezolve de urgență problema Centrului de Management al Deșeurilor de la Lupac! O afacere care a mirosit...
Proiectul „Rețeaua comună durabilă pentru situațiile de urgență din Banat”, depus de către Consiliul Județean, în parteneriat cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență „SEMENIC” al...
Țărăniștii din Caraș-Severin și-au făcut mai puțin simțită prezența în ultima vreme, dar asta nu înseamnă sub nicio formă că PNȚCD nu mai există. Președintele...
Primarii celor două comune de la poalele Munţilor Țarcu își doresc să inițieze proiecte în tandem pentru dezvoltarea turistică a zonei, sperând chiar ca în...
Senatorii şi deputaţii au votat, azi, componența Birourilor Permanente în noua sesiunea parlamentară. Senatoarea PNL de Timiş Alina Gorghiu a fost aleasă vicepreşedinte al BP...
Liderii PSD reuniți astăzi, la Parlament, în ședința CEx, au stabilit ca în perioada 15 februarie – 15 martie să aibă loc alegeri în organizațiile...
Şapte localităţi urbane din Caraş-Severin dispun de locuri de muncă vacante, potrivit Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Alături de cele două municipii, cele...
Secretarul general al Pro România, deputatul de Caraș-Severin Ion Mocioalcă, a confirmat pentru expressdebanat.ro negocierile cu PNL pentru formarea unei alte majorități în Camera Deputaților,...
Secretarul general al Pro România semnează zilnic adeziunile la partidul condus de Victor Ponta ale unor nume grele care au ales să se dezică de...
Caraş-Severinul şi Aradul au fost cele două exemple concrete date aseară de ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, cu referire la raportări mincinoase primite de la direcţiile...
10 milioane de euro la cursul din 2018, însemnând 9,7 milioane de euro la cursul de azi! Mai exact, 46.377.236 lei este soldul contului de...
Județul Caraș-Severin a rămas printre cele patru din țară în care nu s-a vorbit până acum nici măcar de suspiciunea de pestă porcină. Boala a...
Peste așteptări! Așa a catalogat regizorul Sabin Dorohoi reacția publicului la cea de-a doua parte a trilogiei „Banatul Montan”: „Calea Apelor”, a cărei premieră a...
Primari, viceprimari, angajați ai Consiliului Județean, prefecți… Cu toții și-au pus, într-un fel sau altul, amprenta pe dezastrul economic în care se scaldă județul Caraș-Severin...
Liberalii cărășeni au găsit responsabilii pentru cifrele dramatice, care cresc de la o zi la alta și care arată că în România se moare pe...
În cursul anului 2018, prin intermediul AJOFM Caraş-Severin au fost încadrate în muncă 4078 persoane. Dar numărul celor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în...
Afirmația îi aparține liderului PMP Caraș-Severin, Ionuț Popovici, care explică astfel de ce fuziunea celor două partide este doar la nivel de speculații, în niciun...
Am avut nevoie de o intervenţie chirurgicală urgentă. Am fost la un spital de renume din Timişoara. Fără recomandări. La intrare, o asistentă amabilă mă...
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a pus în dezbatere publică, astăzi, un proiect de act normativ prin care abrogă un alt act normativ propriu...
Elevii au parte de o minivacanţă de patru zile, începând de joi, 24 Ianuarie. Vineri nu se vor face cursuri din cauza infecţiilor gripale, a...
Începând de astăzi, Dragoș Enache nu mai ocupă funcția de viceprimar al orașului Oțelu Roșu. În cadrul ședinței de Consiliu Local, aleșii din orașul de...
Liderul PNL Caraș-Severin reacționează mai ferm ca niciodată și dă un avertisment dur celor care au generat valuri de tensiune în ultimele zile în partid!...
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin a răspuns favorabil invitației lui Horațiu Rada, președintele Asociației Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii, și pregătesc împreună strategia prin...
Dacă în prima săptămână din an, AJOFM Caraş-Severin anunţa disponibile doar 9 locuri de muncă în judeţ, acum ni se vorbeşte de 140! Aproape 70%...
Vestea a venit în această seară, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic“: au fost deschise circulaţiei pe ambele sensuri drumurile judeţene care duc...
Codrin Ștefănescu nu e pe deplin mulțumit după plecarea lui Ion Mocioalcă la PRO România! Îi trimite Poliția și Parchetul la ușă, probabil, pentru ca...
Codrin Ștefănescu, mâna dreaptă a lui Liviu Dragnea, și Eugen Nicolicea, vicepreședintele Camerei Deputaților, i-au dat verde noului președinte PSD Caraș-Severin, Luminița Jivan, să taie...
Persoanele de vârsta a treia au sărbătorit împreună, aseară, la Oțelu Roșu, trecerea în noul an. Au ciocnit o cupă de șampanie aproape 1.000 de...
Din nou ninsoarea care nu contenește de ieri pune probleme autorităților, dar în special șoferilor, care au nervii întinși la maximum. Dacă de străzile de...
Ionuţ Popovici, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, cel care de o vreme îi tot cere demisia managerului Aquacaraş, a anunţat că Nicolae Miu Ciobanu va reveni...
Se menține riscul de avalanșă în Munții Țarcu. Cum a înghețat și ninge de două zile, gradul de avalanșă a scăzut de la maximum de...
Vântul schimbării la vârful deconcentratelor aflate în raza de acţiune a preşedintei social-democrate Luminiţa Jivan pare a se simţi şi la APIA Caraş-Severin, instituţia care...
Președintele PSD Sorin Grindeanu a declarat miercuri că va cere oficial desecretizarea discuțiilor avute de liderii partidelor cu președintele Nicușor Dan pentru formarea guvernului: „să știe românii ce își...
Bucătăria din Valea Almăjului, recunoscută la nivel național prin „Acasă la Maya”
Se oprește apa în trei localități din Timiș. Aquatim intervine!
Întrebarea care i-ar putea aduce pe timișoreni la referendum: interzicem sau nu jocurile de noroc?
Suspendarea zborurilor la Timișoara provoacă dispute. USR acuză, aeroportul se apără
O casă din Banat, veche de peste un secol, poate fi vizitată la Muzeul Satului din Timișoara
Ilie Bolojan pierde definitiv procesul cu contestatarii din PNL
Județeanul din Reșița are nevoie de personal! Hurduzeu: „E suficient un ordin de ministru”
Președintele PSD Sorin Grindeanu a declarat miercuri că va cere oficial desecretizarea discuțiilor avute de liderii partidelor cu președintele Nicușor Dan pentru formarea guvernului: „să știe românii ce își...