Un băiat de 15 ani nu a avut nicio șansă în calea „morții”

Băiatul circula pe lângă carosabil pe raza localității Băuțar, una dintre cele mai lungi de pe Valea Bistrei și nu a avut timp de reacție pentru a se feri din calea unei mașini scăpată de sub control.

Șoferul, un bărbat în vârstă de 68 de ani din Oțelu Roșu, care conducea un autoturism din direcția Hațeg spre Caransebeș a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens surprinzând minorul care circula pe marginea carosabilului din direcția opusă. Din accident a rezultat din păcate, decesul pietonului de 15 ani. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.

Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, pentru a afla împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.

FOTO: ARHIVĂ

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/