PSD a pus șefi de instituții pe pile, relații, neamuri și cumetrii! PNL, pe algortimi politici și recomandări ale propriilor specialiști!

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Liberalii din Caraș-Severin nu s-au grăbit să schimbe șefii instituțiilor publice, numiri fiind făcute mai degrabă acolo unde social-democrații au ales să plece prin demisie.

Inspectoratul Școlar Județean și Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor ar fi printre primele instituții publice unde liberalii au numit directori noi. Carina Pristavu, respectiv medicul veterinar Pavel Borchescu au fost opțiunile PNL pentru cele două instituții. Direcția Silvică i-a fost lăsată în grijă lui Ion Tabugan, care a avut la rândul său un rol important în debarcarea Guvernului Dăncilă. Neluțu Olaru preia astfel șefia. Schimbările vor continua, așa cum a cerut liderul PNL Caraș-Severin, Marcel Vela. Iar ca să nu se trezească vreun liberal în situația senatorului PSD Ionuț Chisăliță, acuzat că și-a exercitat puterea funcției politice pentru numirea colegului său, Mirel Pascu, într-o funcție publică, în PNL Caraș-Severin lucrează intens în această perioadă mai multe comisii de specialitate. Acestea trebuie să facă propuneri de noi șefi pentru instituțiile cărășene. Asta, pentru moment. Pe viitor, liberalii pregătesc alt sistem de promovare. 

1000x100 (4)

„Mulți care conduc acum deconcentratele din Caraș-Severin sunt puși pe pile, relații, neamuri și cumetrii și nu și-au făcut datoria cum trebuie. Noi vom avea în perspectivă un proiect de lege prin care implicăm legea sau amendăm cu privire la concursuri, în sensul în care concursul să nu-l facă doar instituția și să se aranjeze până în interiorul instituției. Să vină la nivel central, de exemplu, și reprezentanți ai mediului academic, și poate reprezentanți ai presei, oameni care participă la un concurs, astfel încât el să fie absolut transparent și cel mai bun să câștige. Să fie transparență totală și șanse egale pentru toată lumea, nu cu dedicații. Din acest motiv am oprit concursurile în Poliție și Prefecturi. Că, după 10 octombrie, după ce a trecut moțiunea, s-au înmulțit toate concursurile în țară ca să își betoneze oamenii. Îi țineau pe împuterniciri, pe detașări, ca să depindă de politic. Chiar dacă omul poate era bun, dar depinzând de politic 6 luni, 3 luni, omul era cumva prins într-o capcană”, a explicat președintele PNL Caraș-Severin, Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne. 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/