Oficial! Bacul de la Moldova Nouă porneşte spre Serbia, chiar înainte de 2020!

S.C. Eoliana Caraș S.R.L. , societatea comercială care operează bacul, între localităţile Moldova Nouă şi Golubac (Serbia), vine cu o veste îmbucurătoare pentru locuitorii din Clisura Dunării! Prima plimbare spre vecinii sârbi e programată să aibă loc chiar în penultima zi din acest an.

La scurt timp de la inaugurarea punctului vamal de trecere a frontierei cu Serbia, toţi cei care locuiesc în zona malului românesc al Dunării și nu numai vor putea beneficia de facilitățile proiectului transfrontalier, un proiect în privința căruia oamenii cheie au promis că vor depune toate eforturile pentru ca acesta să devină nu numai de succes, ci și de lungă durată.

Prima cursă spre vecinii sârbi va avea loc luni, 30 decembrie, ora 9.00, cu plecare din Moldova Nouă (punctul vamal se află în fostul port industrial Moldomin – zona desecare). Indicații pentru turiști: ieșirea din orașul Moldova Nouă către Orșova, la prima bifurcație (intersecția DN57 cu DJ 571, la aprox. 1,4 km către Coronini) se face la dreapta către punctul vamal, de unde se mai parcurge o distanță de aproximativ 1,2 km. Procedurile de îmbarcare vor începe cu 40 de minute înainte de ora de plecare și se finalizează cu cinci minute înainte de ora de plecare.

Următoarea plimbare cu Baziaș 4 va avea loc joi, 2 ianuarie 2020, iar, după această dată, cursele între Moldova Nouă și Golubac se vor desfăşura zilnic.

Iată programul plimbărilor între cele două maluri ale Dunării pentru lunile ianuarie și februarie:

– plecările din Moldova Nouă: ora 09.00 și 14.00;

– plecările din Usije (Serbia): ora 11.30 (10.30, ora Serbiei) și 16.30 (15.30, ora Serbiei).

În funcție de categorie, tarifele percepute pentru plimbările cu bacul vor fi următoarele:

– adult: 20 de lei (5 euro/500 de dinari);

– copii: 10 lei (2,5 euro/250 de dinari);

– studenți: 15 lei (3 euro/375 de dinari);

– bicicletă cu un pasager: 25 de lei (6 euro/625 dinari);

– bicicletă cu doi pasageri: 40 de lei (8,5 euro/1.000 de dinari);

– motocicletă cu un pasager: 30 de lei (6,5 euro/750 de dinari);

– motocicletă cu doi pasageri: 45 de lei (10 euro/1.125 de dinari);

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

– autoturism: 80 de lei (17 euro/2.000 de dinari);

– autoturism cu rulotă: 120 de lei (25 euro/3.000 de dinari);

– microbuz, maximum nouă persoane: 120 de lei (25 euro/3.000 de dinari);

– microbuz, maximum 19 persoane cu pasageri: 150 de lei (32 euro/3.750 de dinari);

– camionetă/ microbuz marfă, maximum 3,5 tone: 120 de lei (25 euro/3.000 de dinari).

Câteva informații utile legate de distanțe și obiective:

– între Usije și Golubac – Oraș: 7 km;

– între Usije și Golubat – Cetate: 9 km;

– între Usije și Veliko Gradiste – Oraș: 14 km;

– între Usije și Veliko Gradiste – Lacurile de Argint: 17 km;

– între Usije și Autostradă, legătura cu Grecia-Italia-Austria: 55 km;

– între Usije și Vama Porțile de Fier – Clisura pe partea Serbiei: 110 km;

– între Usije și Smederevo: 70 km;

– între Usije și Beograd: 124 km.

Pentru informații și rezervări: 0767 448 947!

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/