EXCLUSIV. Stenogramele din dosarul șpăgilor de la DRDP Timișoara o aduc în fața procurorilor DNA pe șefa PSD Caraș-Severin!

Luminița Jivan va răspunde întrebărilor procurorilor anticorupție din Timișoara, deși spune că în sediul PSD Caraș-Severin nu a ajuns niciun leu din eventuale fapte de corupție săvârșite de angajații Direcției Regionale de Drumuri și Poduri!

Numele președintelui PSD Caraș-Severin, deputatul Luminița Jivan, apare în dosarul șpăgilor din vamă, în care alți trei parlamentari social-democrați s-au ales cu calitatea de suspecți pentru săvârșirea mai multor infracțiuni. Din informațiile apărute până acum în spațiul public, Luminița Jivan nu e incriminată de nicio probă directă. Numele său e vehiculat însă de unii dintre inculpați, în contextul în care ar avea suport puternic din partea fostului premier și șef PSD, Viorica Dăncilă. Lucru valabil și în cazul DRDP Timișoara, unde Mirel Pascu, vicepreședinte PSD Caraș-Severin, conduce Direcția Juridică.

„Am citit și eu cele apărute în presă. Am văzut că mi-a fost rostit numele în dialogul dintre anumite persoane. Am văzut totodată că se vorbește despre bani care ajungeau la partid. Tocmai pentru că mi-a fost invocat numele, am primit invitația de a mă prezenta la DNA Timișoara. Probabil că urmează să fiu audiată. Referitor la banii pentru partid vă pot spune că la filiala PSD Caraș-Severin nu a ajuns niciun leu din astfel de activități. Există cadru legal, se pot face donații, sunt forme legale, transparente, prin care un partid poate fi susținut. Am să merg la DNA, am să răspund întrebărilor domnilor procurori și cred că vom lămuri lucrurile, spre dezamăgirea celor care văd în acest dosar sfârșitul pentru PSD Caraș-Severin”, a declarat pentru expressdebanat.ro, Luminița Jivan.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/