Consiliul Judeţean Caraş-Severin reconectează comuna Berlişte la civilizaţie. Drumul oaselor pare că a luat direcţia istoriei

Aruncată în cea mai urâtă văgăună în ultimii 30 de ani, ținută departe de orice progres datorită căii de acces ca după bombardament, comuna Berliște are toate motivele să privească din nou spre civilizație, reparațiile pe DJ 573 A aflându-se în plină desfășurare.

După nenumărate demersuri făcute de către edilul comunei cărășene, Nicolae Orăvicean, către Consiliul Județean Caraș-Severin pentru a se interveni în cazul drumului care practic izolează locuitorii din Berliște de localitățile limitrofe, lucrurile, în acest caz, au trecut de la așezarea strategică pe hârtie la materializare. În momentul de față se efectuează lucrări de reparații pe tronsonul ce leagă localitatea Nicolinț de Rusova Nouă cu precizarea că, în intravilan, pe localitățile Rusova Nouă și Rusova Veche, se va interveni cu „asfaltări în integralitate”.

„Anul acesta, CJ CS a alocat suma de 706.400 de lei, inclusiv TVA, pentru reparațiile care se fac de la Nicolinț la Rusova Nouă, dar şi pentru asfaltările în integralitate a localităților Rusova Nouă și Rusova Veche, în intravilan. În primă fază, suma destinată lucrărilor pentru acest tronson era mică, dar a fost suplimentată printr-un act adițional cu 15%”, a explicat, pentru expressdebanat.ro, vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Ionuț Popovici.

Bucuros de faptul că reprezentanții de la județ împreună cu Direcția de Drumuri Județene Caraș-Severin s-au ținut de promisiune în privința căii de acces a comunei pe care o conduce, edilul Orăvicean a declarat: „Deși s-a intervenit târziu, întrucât stăm la mâna vremii, totuși este pentru prima dată când s-a pus problema soluționării acestei căi de acces, mai ales pentru chestiunile economice, investitorii renunţând să vină la Berliște tocmai datorită acestui aspect”.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Porțiunea de drum  Milcoveni-Iam – consecințe grave în această iarnă

Mulțumit că o parte din problematica drumului oaselor va fi soluționată în acest an, primarul comunei cărășene are motive serioase de îngrijorare atunci când vine vorba de porțiunea de drum pietruit ce leagă localitatea Milcoveni de Iam. Odată cu venirea zăpezilor, din nou, autobuzul de călători și cel de navetiști fie nu vor putea circula, fie vor circula în condiții vitrege: „Avem o porțiune care a fost cuprinsă într-un proces verbal de calamitate, între Milcoveni și Iam. Este vorba despre 600 de metri în zona căii ferate și încă 200 de metri spre Iam. Dacă nu vor avea loc reparații, odată cu venirea zăpezilor, a ploilor, mijloacele de transport se vor împotmoli din nou și vom fi nevoiți să apelăm la operațiuni de tractare”, a atras atenția edilul-șef.

Cu privire la cele enunțate de Nicolae Orăvicean, vicepreședintele CJ CS, Ionuț Popovici, a subliniat: „În funcție de ce vom aloca anul viitor, în funcție de buget, o să se intervină pe restul tronsonului de drum, respectiv Rusova Nouă-Iam”.

„Calea de acces spre o comunitate este principalul lucru privind dezvoltarea respectivei comunități. Sigur, ea merge mână-n mână și cu celelalte condiții: rețele publice, comunicații, telecomunicații, instituții de educație etc. Dacă nu ai o cale de acces bună ca să poți fructifica potențialul unei comune, nu ai făcut nimic”, a mai ținut să transmită primarul comunei Berliște, Nicolae Orăvicean.

 

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/